skip to Main Content

Cărămizi, beton, moloz

Cum se colectează?

Deșeurile din construcții și demolări (DCD) sunt deșeuri rezultate în urma unor construcții noi, modernizări sau demolări ale construcțiilor vechi. Acest tip de deșeuri nu trebuie tratat la fel ca celelalte tipuri, precum deșeurile menajere. [1] DCD sunt compuse din betoane, cărămizi, moloz, beton, dale, țigle, asfalt etc. Acestea nu sunt biodegradabile, de cele mai multe ori grele, voluminoase și suprasolicită gropile de gunoi.

Colectarea deșeurilor din construcții și demolări se face în containere mari (care au minim 3m³) sau direct de către camioane basculante. Colectarea acestor deșeuri –  cărămizi, moloz sau beton – stă în sarcina cetățeanului să plătească pentru debarasarea lor, pentru că acesta poluează. Există și taxe pentru aceste deșeuri pentru a încuraja responsabilizarea în privința poluării. Persoanele care realizează lucrări în regie proprie sunt nevoite să solicite serviciile unor firme specializate sau de salubritate, care să ridice deșeurile.

Uniunea Europeană a stabilit un standard care presupune separarea diferită a acestor deșeuri și manevrarea lor ca deșeuri industriale. Reciclarea deșeurilor din construcții și demolări înseamnă reducerea costurilor de producție a unor materiale noi. Recuperarea acestor materiale care rămân în urma construcțiilor și demolărilor înseamnă reducerea utilizării resurselor prime (mai mult de 50% din materialele extrase din pământ sunt transformate în materiale de construcții). O directivă la nivel european presupune ca până în 2020, cel puțin 70% din DCD să fie reciclate și refolosite. [2] Aici poți găsi puncte de colectare: https://localizare.hartareciclarii.ro/?material=C%C4%83r%C4%83mizi,%20beton,%20moloz 

Cum să previi producerea de DCD?

Încă din faza de proiectare până la faza de construcție sau demolare poți lua următoarele măsuri: [3]

  • Evită execuțiile care presupun utilizarea cantităților mari de materie prima și un timp de execuție mare. De asemenea, calculează cât mai exact necesarul de materiale.
  • Evaluează atent structurile existente și integrează-le în noul proiect, pentru a evita demolările.
  • Alege meteriale reciclate, recuperate sau prietenoase cu mediul, cum ar fi izolații cu lână de oaie, plăci din fibră de lemn, vopsele și tencuieli ecologice.
  • Alege procese de demolare controlată, care să permită recuperarea și valorificarea materialelor de construcții precum lemnul, cărămizile, tâmplăria și utilizarea construcțiilor modulare Aceste construcții diminuează cantitatea de deșeuri produsă pe șantier și permite o dezasamblare mai ușoară.

Cum se reciclează și cum pot fi reutilizate

Betonul este reciclat cu ajutorul echipamentelor industriale de zdrobire, fiind făcut bucăți pentru a putea fi îndepărtată murdăria. La aceste echipamente se adaugă unele adiționale pentru a înlătura anumite elemente din betonul zdrobit, cum ar fi fierul. [4]

Betonul vechi este transformat în materie secundară precum:

  • Agregate artificiale cu dimensiuni mari;
  • Fier-beton;
  • Steril. [5]

Acest tip de beton reciclat este, în general, mai scump decât betonul normal deoarece acesta beneficiază de un control de calitate suplimentar.

Cărămizile se colectează separat, se mărunțesc și se transformă în materiale noi. Cărămida este formată dintr-un material prietenos cu natura, fiind eficientă în construcții, durabilă și ieftină. Acestea sunt compuse în mare parte materie primă și pot fi folosite în proiecte de restaurare a unor monumente istorice, amenajarea decorativă a gărdinii și curții sau chiar pentru amenajarea unui gratar. De asemenea, mai poate fi utilizată pentru pavarea aleilor sau chiar pentru construcția unor bănci, locuri pentru foc de tabără sau mici cascade decoratove. [6]

Molozul este rezultatul amestecării materialelor de construcție provenit din demolări de clădiri. Este clasificat ca: moloz mineral neîncărcat – care poate fi refolosit ca material de umplere sau moloz încărcat – care conține substanțe poluatoare pentru sol și apă. Colectarea molozului se face cu ajutorul excavatoarelor, fiind urmată de o sortare a materialelor care pot fi valorificate. Molozul se reciclează astfel:

  • Se sortează impuritățile mari (lemn, metale, plastic, sticlă, pietre)
  • Afânarea materialului pe benzi cu viteze diferite
  • Separarea pământului și a materialului fin de moloz printr-o sită
  • Stocarea materialelor care pot fi valorificate și/sau predarea/vânzarea materialelor de construcții sau utilizarea în scopuri proprii.

Molozul reciclat este transformat în noi materiale precum pietriș, nisip și poate fi folosit în construcții civile și de drumuri. [3]

caramizi moloz beton

Sursă foto: [3]

Știați că:

  • 90% din deșeurile din construcții și demolări sunt formate din ciment, cărămidă și piatră și pot fi reutilizate?
  • La nivelul Uniunii Europene, deșeurile de tip DCD reprezintă aproximativ o treime din procentul total al deșeurilor generate, iar procentul colectării lor se apropie de 50%?
  • Deșeurile din construcții și demolări din Statele Unite ale Americii însumează aproximativ 480 de millioane de tone pe an?
  • La nivelul Uniunii Europene, deşeurile provenite din construcţii şi demolări reprezintă o treime din totalul deşeurilor generate, însă rata medie de colectare a acestor tipuri de deşeuri este sub 50%? [7]

Clipuri video:

Recycling Old Concrete | This Old House – https://www.youtube.com/watch?v=gGdBi5advgw

Midwest Crushing and Screening Brick Recycling – https://www.youtube.com/watch?v=YkiQbIJZksI

 

Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România. Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Bine Primit și Birou Eco.

 

joi 10 feb sed 3.5%, sharing, Monday, happy hour

Surse:

[1] http://apmtm-old.anpm.ro/upload/9739_apmtm_11.%20Ghid%20privind%20stocarea%20temporara%20a%20deseurilor%20nepericuloase%20din%20constructii%20si%20demolari.pdf

[2] https://www.colectaredeseuri.ro/reciclare-deseuri-din-constructii/

[3] http://www.traiverde.ro/uploads/fisiere_biblioteca/12/ghid%20deseuri%20constructii%20si%20demolari.pdf

[4] https://www.thebalancesmb.com/recycling-concrete-how-and-where-to-reuse-old-concrete-844944
[5] https://ecobihor.ro/beton.htm

[6] https://www.azobuild.com/article.aspx?ArticleID=8123
[7] https://hartareciclarii.ro/homepage/stiati-ca/stiati-ca-deseurile-din-constructii/

       

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2

Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România.

Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Birou Eco, Eco Provocarea, Harta Reciclării, Recicleta și Regenesis.

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2024 Viitor Plus.

Back To Top