Skip to content
economie energie electrica

10 pași prin care poți economisi energie electrică

În analiza impactului asupra mediului pe care un produs îl are, se iau în calcul atât materialele din care a fost făcut, cât și procesul prin care a trecut ca să ajungă pe rafturile magazinelor. De la mâncare până la…

reciclarea plasticului coduri reguli

Despre reciclarea plasticului: coduri, reguli și dileme

Majoritatea ambalajelor au un cod care ne indică materialul, pentru a facilita procesul de colectare și reciclare. Așa stau lucrurile cel puțin la nivel teoretic…Practic, doar pentru că două obiecte sunt din același material și au același cod, nu înseamnă…

obiecte care nu se recicleaza

14 obiecte care credeai că se reciclează

În ziua de astăzi, din cauza stilului de viață și ritmului rapid în care trăim, am ajuns să folosim foarte multe obiecte, majoritatea de unică folosință, care considerăm că ne fac viața mai ușoară. Însă foarte multe dintre ele nu…

Principiul 4R – de ce și cum să-l aplicăm

Ce înseamnă principiul 4R? O schimbare de perspectivă: Suntem obișnuiți să privim obiectele folosite, de care nu mai avem nevoie, ca pe niște resturi inutile a căror destinație este groapa de gunoi. Cu toate acestea, o parte dintre deșeuri sunt…

5 motive pentru a colecta separat

Transformă colectarea separată într-un obicei zilnic. Poți face mici schimbări lună de lună, iar la finalul anului vei ajunge să ai 12 noi obiceiuri mai prietenoase cu natura. Îți oferim 5 motive pentru a colecta separat. Pe https://localizare.hartareciclarii.ro/ găsești puncte…

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Back To Top