fbpx
skip to Main Content

Principiul 4R – de ce și cum să-l aplicăm

Ce înseamnă principiul 4R? O schimbare de perspectivă:

Suntem obișnuiți să privim obiectele folosite, de care nu mai avem nevoie, ca pe niște resturi inutile a căror destinație este groapa de gunoi. Cu toate acestea, o parte dintre deșeuri sunt materiale valoroase, care pot fi colectate separat, predate pentru reciclare și transformate apoi în materie primă pentru noi obiecte. Îți propunem o schimbare de perspectivă: privește deșeurile ca pe niște materiale folositoare, ce pot reintra în circuitul de producție, căci prin colectarea separată participi la diminuarea risipei și a poluării.

Cât am putea recicla?

În multe gospodării, se aruncă zilnic o mulțime de deșeuri, statisticile arătând că majoritatea lor ajunge la gunoi și prea puține devin materie primă pentru alte produse. Mai exact, în România, se reciclează doar 13% din totalul deșeurilor municipale, deși s-ar putea colecta separat peste 50% din totalul deșeurilor.

Principiul 4R: reducere – reparare – reutilizare – reciclare

Pentru a participa la reducerea poluării, este importantă respectarea principiului celor 4R. În acest sens, propunem câteva întrebări care să ne ajute să aplicăm acest principiu:

  • Am cu adevărat nevoie să cumpăr acest produs sau doar vreau să-l cumpăr? (de exemplu, hainele și încălțămintea);

 

  • Pot cumpăra un produs asemănător, dar care poluează mai puțin? (de exemplu, să cumpăr o sacoșă reutilizabilă în locul unei sacoșe de unică folosință);
  • Poate fi reparat acest obiect stricat pentru a-i prelungi durata de întrebuințare?
  • Ce altă întrebuințare aș putea găsi acestui obiect care nu pare să mai fie folositor?
  • Poate fi colectat separat în vederea reciclării sau compostării acest obiect?
  • Unde se colectează separat acest deșeu?

Îți propunem o provocare pentru conștientizare și schimbare: amintește-ți de cei 4R și întrebările acestea timp de o săptămână și aplica-le de fiecare dată când vrei să cumperi ceva sau să arunci ceva nefolositor.

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2

 


Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România. Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Bine Primit și Birou Eco.

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

 

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2022 Viitor Plus.

Back To Top