fbpx
skip to Main Content

Capace de metal

Cum se colectează capacele de metal

Capacele de metal de la borcane, sticle sau doze se colectează în containerul pentru metal. Acestea trebuie să fie curate și să nu fie contaminate de mâncare.

Având în vedere dimensiunea mică a capacelor, de cele mai multe ori acestea se pierd în drumul spre fabricile de reciclare sau în stația de sortare. Acestea sunt prea mici pentru a fi identificate de mașinile de sortare și cel mai adesea ajung la groapa de gunoi. Sfatul nostru este să pui aceste capace de metal într-un alt recipient mai mare din același metal. De asemenea, în cazul în care capacul are și o protecție din plastic, asigură-te că o îndepărtezi înainte de a-l colecta separat.

Sursă foto: https://heidi-bischof.medium.com/8-recycling-mistakes-most-people-make-and-how-to-avoid-them-33de217f728

Orice obiect confecționat din metal poate fi reciclat. Metalul se împarte în două grupe: metale neferoase (doze de aluminiu, cupru, bucăți de zinc etc.) și metale feroase (oțel/inox/fier). Pentru a îți da seama în ce categorie se încadrează folosește un magnet. Metalele neferoase nu sunt magnetice, deci nu se va lipi magnetul de ele, în timp ce metalele feroase sunt magnetice.

Cel mai frecvent și valoros material reciclabil e aluminiul. Acesta se găsește sub forma dozelor de băuturi răcoritoare, bere, energizante, a flacoanelor cu aerosoli de parfum sau deodorant.

Cum se reciclează metalul?

Deoarece sortarea în containerele dedicate nu este făcută întotdeauna corespunzător, de obicei la centrele specializate se mai face și o sortare manuală, și apoi una mecanică, ce utilizează un electromagnet, pentru a separa metalele feroase de cele neferoase. Fiecare categorie de metal este apoi procesată într-un mod specific.

Pentru ca procesul de separare să fie mai facil, în majoritatea cazurilor metalul se reciclează în aceleași containere cu plasticul. Ele sunt apoi alese la stațiile de sortare.

Deșeurile din metal trebuie colectate pe categorii de metale și duse la centrele de valorificare specializate, unde sunt sortate, spălate, topite, turnate în role, folie, lingou sau sul, apoi transformate în noi obiecte.

Ca reguli generale, este de dorit ca metalele feroase să aibă un grad minim de rugină, aluminiul să fie separat de alte componente metalice (șuruburi, nituri, capace, etc.), să fie clătit de resturi lichide sau alimentare și aplatizat, pentru a ocupa cât mai puțin loc. De asemenea, tuburile de aluminiu cu aerosoli trebuie golite complet înainte de a fi trimise spre reciclare, și pentru evitarea eliberării în atmosferă a aerosolilor, nu trebuie găurite sau aplatizate.

Cum să reutilizezi capacele de metal

  • Scaune de exterior
  • Magneți de frigider din capace de metal
  • Pictarea capacelor de la borcane pentru un aspect mai plăcut
  • Decorarea sub formă de mozaic a unor obiecte vechi
  • Lampă din capace de metal de la sticle
  • Decorarea unei mese sau a unui bar

capace de metal   capace de metal

Sursă fotografii: https://www.lushome.com/recycling-metal-caps-decorating-home-furnishings/186289

Știai că…

  • Din cantitatea de fier și oțel de 11 milioane produsă anual, doar 70 la sută este recuperată. Iar din restul de 30%, două treimi ajung în gropile de gunoi?
  • Fiecare tonă de oțel reciclat poate salva 1,5 tone de minereu de fier , 0,5 tone de cărbune, 40% din apa folosită în producție, 75% din energia necesară pentru a produce oțel din materia primă, 1,28 tone de deșeuri solide, reducerea emisiilor în atmosferă cu 86% și reducerea poluării apei cu 76%?
  • Reciclarea aluminiului economisește 90% din energia necesară producției, dacă este folosit în procesul de producție în locul materiilor prime?
  • Reciclând 1 tonă de aluminiu, nu se mai emit în atmosferă 9 tone de CO2? Adică o cantitate echivalentă cu a conduce 40.000 km cu mașina.
  • Prin reciclarea aluminiului se utilizează doar 5% din energia necesară pentru producerea de metal nou din minereu, și sunt produse doar 5% din emisiile de dioxid de carbon?

Clipuri video

15 Creative Ways to Reuse or Recycle Bottle Caps | Bottle Caps Craft Ideas:  https://www.youtube.com/watch?v=yuGN2C4kvas

How to Reuse Metal Canning Lids: https://www.youtube.com/watch?v=ztQoviEWaRM

How to make best craft from waste metal bottle caps || Best out of waste || Craft: https://www.youtube.com/watch?v=-ns2q1HMbGs


Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2


Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România. Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Bine Primit și Birou Eco.

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

 

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2022 Viitor Plus.

Back To Top