skip to Main Content

Jocuri și jucării care ajută la salvarea planetei

Jocurile și jucăriile sunt importante pentru dezvoltarea abilităților celor mici. Jucăriile din materiale naturale, cele aflate la a doua viață sau cele care promovează biodiversitatea și protecția mediului pot duce mai departe misiunea de a păstra lumea în care trăim așa cum este acum.

Jocurile și jucăriile sunt o bucurie pentru cei mici. Viu colorate, în diferite forme și texturi, jucăriile aduc bucurie în perioada copilăriei. Plasticul este însă materialul cel mai folosit la fabricarea lor. De cele mai multe ori, acestea nu se reciclează.

Atunci când se strică sau sunt uitate, multe dintre jucării ajung să fie o povară pentru mediu. Jucării precum cele din pluș sau din plastic ajung la groapa de gunoi. Și cele electrice ajung rar să fie colectate separat. Ele pot fi aruncate cu tot cu acumulatori sau baterii, care conțin substanțe toxice ce dăunează sănătății și mediului înconjurător.

Sunt doar câteva motive pentru a sta puțin pe gânduri înainte de a decide dacă unele jucării chiar merită cumpărate.

Care jucării sunt prietenoase cu mediul?

Nu toate jucăriile sunt făcute din materiale care afectează mediul. Unele dintre ele sunt fabricate din materiale durabile precum lemnul sau bambusul, finisate de obicei cu vopsea non-toxică. Jucăriile din pluș organic sunt realizate din bumbac ecologic sau din alte fibre naturale. Acestea sunt o alegere simplă și sustenabilă la jucăriile din materiale sintetice, care se strică mai ușor și poluează mai mult.

Jucăriile din plastic reciclat sunt și ele o alternativă. De asemenea, jucăriile ecologice nu conțin substanțe chimice nocive precum ftalați și BPA. Aceste substanțe se găsesc în jucăriile convenționale de plastic și uneori pot prezenta riscuri pentru sănătatea copiilor.

Un alt aspect important este durabilitatea. Jucăriile din materiale naturale rezistă mai mult și reduc nevoia de a fi înlocuite des. În felul acesta, se combate curentul consumerist de a cumpăra mereu jucării populare. Iar dacă interesul pentru o jucărie durabilă a scăzut, poate fi dăruită altui copil sau donată.

Deși costul jucăriilor sustenabile este mai ridicat, ele oferă o alternativă mai durabilă și mai conștientă la jucăriile tradiționale, atât în beneficiul copiilor, cât și al mediului. Nu numai că reduc amprenta de carbon, dar promovează și o abordare mai responsabilă în timpul jocului.

Jocurile cu teme de mediu

Jucăriile educaționale pe teme de mediu sunt concepute pentru a promova responsabilitatea și sustenabilitatea în rândul copiilor. Pot fi truse științifice, puzzle-uri cu tematică eco, jucării alimentate cu energie solară sau jocuri care implică gestionarea resurselor.

Și în domeniul jocurilor video apar tot mai multe titluri care promovează comportamente responsabile față de mediu. Reciclarea, reducerea risipei și a utilizării plasticului, biodiversitatea sunt o parte din temele abordate de astfel de jocuri. Inclusiv jocuri celebre și-au lansat variante care promovează astfel de principii.

Monopoly – Gândește Verde

Monopoly este un joc de societate în care cumperi, vinzi și administrezi case și hoteluri, concurând pentru cele mai multe proprietăți de pe tablă. Versiunea Gândește Verde folosește principiile energiei verzi, jucătorii investind în sere, panouri solare și utilități eoliene pentru a câștiga jocul. În această ediție Monopoly, piesele de joc sunt fabricate din lemn certificat FSC din păduri bine gestionate sau din plastic pe baza de plante derivat din trestie de zahăr.

Catan – New Energies

În Catan, jucătorii sunt coloniști care stabilesc așezări pe o insulă nedezvoltată și se folosesc de resursele naturale pentru a construi drumuri și orașe. Versiunea New Energies introduce elementele modernizării și poluării. Jucătorii au nevoie de energie. O pot obține fie din centrale cu energie regenerabilă, fie cu combustibili fosili. Centralele care funcționează cu combustibili fosili se construiesc mai rapid, însă creează mai multă poluare. Prea multă poluare duce la catastrofe.

Minecraft – Sustainability City

Minecraft este un joc video popular, axat pe creativitate și construcție, care permite jucătorilor să exploreze, să adune resurse, să construiască și să dezvolte așezări. Versiunea Sustainability City face parte din Minecraft Education – o platformă bazată pe jocuri care inspiră învățarea creativă prin joc. Minecraft – Sustainability City le permite elevilor să învețe și gestioneze probleme de mediu, energie verde, silvicultură și gestionarea deșeurilor.

The Sims 4 – Eco Lifestyle

The Sims este o serie de jocuri video unde poți crea personaje virtuale de care trebuie să ai grijă, să îi ajuți să își dezvolte o carieră și să își construiască o viață. Versiunea Eco Lifestyle este o extensie a jocului The Sims 4. Accentul este pus pe viața sustenabilă în comunitate. Fiecare acțiune pe care o faci are consecințe asupra poluării și asupra viitorului societății în care locuiești. Trebuie să investești în energie verde, în materiale durabile și să participi la acțiuni comunitare.

Închirierea de jocuri și jucării

Închirierea este una dintre cele mai sustenabile practici pe care o poți face. Economia circulară este esențială pentru protejarea mediului. Astfel, prin închiriere se reduce nevoia de producție și se limitează risipa de materiale.

Kiddos Toys Club

Platforma Kiddos este o inițiativă românească care închiriază jucării pe bază de abonament. Acestea încep de la 150 de lei pe lună și includ 3-5 jucării alese în funcție de vârstă și interese. Transportul este gratuit în toată țara.

Evertoys

O altă inițiativă românească care oferă varianta de a închiria jucării este Evertoys. Abonamentele încep de 89 de lei și includ o jucărie și o carte, care se pot schimba gratuit în funcție de preferințe. Poți alege jucării, sau să cumperi pachete deja pregătite.

Creative Board Gaming

Este un site de unde poți închiria jocuri de societate, board games sau cărți Costul se calculează în funcție de numărul de zile pentru care este închiriat jocul plus o garanție. Este o oportunitate bună de a încerca jocuri noi sau de a pune la dispoziție mai multe jocuri invitaților la diferite evenimente.

Închiriere de console

Există mai multe platforme care îți permit să închiriezi console de jocuri tip PlayStation sau Xbox, alături de o gamă variată de jocuri video. Fie pentru a încerca un joc nou sau de a te juca pe consolă pentru câteva zile, există opțiuni multiple de închiriere.

Locuri unde poți face schimb sau dona jucării

Jucăriile pot fi schimbate sau donate. Există inițiative care încurajează copiii să vândă și să cumpere cărțile și jucăriile vechi. Un exemplu este târgul „2nd Life” care are loc o data pe an în Parcul Herăstrău. Evenimentul își propune să redea jucăriilor nefolosite o nouă viață.

Hainele de copii și jucăriile care nu mai sunt de folos pot fi donate. Nu orice obiecte sunt potrivite pentru donații. Trebuie însă ținut cont de o serie de reguli. Hainele și încălțămintea trebuie să fie curate și în stare bună. Jucăriile trebuie să fie întregi și curate. Cărțile nu trebuie să aibă pagini lipsă sau să fie mâzgălite.

Proiecte și asociații unde poți dona articole de copii:

Centrul Bebe de București, administrat de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București primește haine, jucări și alte obiecte pentru copiii cu vârste de până la 12 ani;

Asociația Casa Ioana oferă servicii copiilor și femeilor care se confruntă cu violența domestică și lipsa unui adăpost. Asociația primește donații de haine purtate în stare bună și jucării folosite, dar funcționale;

Magazinul SocialXChange al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 primește donații constând în haine, rechizite, mobilă și jucării pentru copii;

Fundația Inima Copilului  are ca scop prevenirea și rezolvarea problemelor socio-educative ale copiilor şi adulților din județul Cluj. Cei care doresc, pot sa doneze diferite lucruri (rechizite, jucării, haine, mobilă, electronice);

Banca de Bine colectează și distribuie îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, jucării și echipamente IT copiilor din medii defavorizate. ONG-ul  derulează și programul „Școala fără pauză” în parteneriat cu Băneasa Shopping City, unde pot fi duse rechizite, jucării și haine pentru donat.

 

Acest articol face parte dintr-o serie care promovează obiceiuri și practici sustenabile, realizată cu susținerea ProCredit Bank România.

       

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2

Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România.

Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Birou Eco, Eco Provocarea, Harta Reciclării, Recicleta și Regenesis.

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2024 Viitor Plus.

Back To Top