skip to Main Content
Flacoane Din Plastic

Flacoane din plastic (ex.: detergent, șampon, s.a.)

Cum colectăm flacoanele din plastic (pentru detergenți, șampoane, produse curățenie, lapte etc.)

  • Se colectează toate recipientele de HDPE (utilizate la majoritatea ambalajelor pentru detergenți, balsam rufe, înălbitori, șampon, balsam, produse curățenie)
  • Recipientele, cu capac sau fără, se colectează fără îndepărtarea etichetelor, acestea se îndepărtează în timpul procesului de reciclare.
  • Dacă este posibil, este preferabil ca înainte să fie spălate cu apă și uscate. Resturile solide sau lichide pot contamina alte deșeuri reciclabile cu care intră în contact. De asemenea, îngreunează procesul automat de sortare și pot chiar dăuna echipamentelor din instalațiile de sortare și reciclare.
  • Recipientele se presează cât mai mult posibil, pentru reducerea volumului.

Nu se pot recicla:

  • Recipiente ale produselor conținând substanțe chimice (ex. produse pe bază de sodă caustică)
  • Recipiente ale produselor conținând îngrășăminte pentru plante și pesticide (se vor colecta separat de celelalte deșeuri din plastic, întrucât pot conține substanțe periculoase).
  • Flacoanele pentru uleiuri minerale (de motor), deoarece unii reciclatori cer în mod expres ca să nu fie puse în recipientele pentru colectarea plasticului. Deși sunt confecționate din HDPE, ele conțin de cele mai multe ori urme de ulei mineral.[1]

Cum se reciclează flacoanele de plastic?

Deșeurile din plastic ajung în unitățile de reciclare de la companii specializate în colectare, de la firme care generează volume mari de astfel de ambalaje sau de la cetățeni. Deșeurile intră pe o bandă transportoare, unde sunt curățate, apoi sortate pe culori, după care intră în linii de măcinare-spălare, unde sunt tocate, spălate repetat şi uscate.

HDPE (polietilenă de înaltă densitate) și LDPE (polietilenă de joasă densitate) sunt reciclate într-un mod similar cu sticlele PET. Ceea ce diferă este produsul final: acestea sunt transformate la reciclare în materie primă pentru obiecte de plastic durabile – mese, scaune, bănci, coșuri de gunoi, găleți, rigle, etc. LDPE reciclată mai poate fi folosită și la producerea de lemn plastifiat sau folie de plastic.  [2]

Spre deosebire de PET-uri, pungile de plastic din LDPE (polietilenă de joasă densitate) trebuie însă topite după ce au fost tocate și spălate. La sfârșit se obțin niște granule de polietilenă, respectiv polipropilenă, din care se produc folii, saci pentru gunoi, chiar și produse din plastic turnat.[3]

Cum să RECICLEZI plasticul?

Cum reducem consumul de flacoane de plastic?

Din fericire, în zilele noastre există numeroase magazine și asociații care oferă produse alternative, reutilizabile, iar piața produselor/ambalajelor sustenabile este într-o continuă creștere. Cele mai sugestive exemple sunt: detergenți/șampon/gel de duș în cantități mai mari care reduc cantitatea de ambalaj, lapte distribuit în sticlă de sticlă, detergenți ecologici vrac sau ambalați în materiale sustenabile/reciclate, șampoane solide, săpunuri neambalate, etc.

În plus, apar tot mai des inițiative și rețete de produse ecologice de curățenie, care pot fi făcute în casă cu ingrediente naturale simple, la îndemâna oricui (ex.: oțet, bicarbonat de sodiu, ulei de cocos, uleiuri esențiale, argilă, etc).

Știați că…

  • Plasticul de tip HDPE și LDPE poate fi reciclat în aceleași tipuri de containere (pentru ambalaje șampon, balsam, detergenți etc.)?
  • Polietilena de joasă densitate (LDPE) este folosită la ambalaje care nu sunt rigide (unele sacoșe de cumpărături, cele mari și mai rezistente, unele recipiente de produse de curățenie, etc.), în timp ce aceea de înaltă densitate (HDPE) este utilizată în majoritatea containerelor din plastic dur, de la tuburi de șampon la cutii de înghețată și bidoane de plastic; excepție fac sticlele pentru băuturi răcoritoare și apă, fabricate din PET?
  • Prin reciclarea HDPE se mai obțin: frânghii, jucării, diverse țevi, coșuri pentru deșeuri, etc.?
  • HDPE, la fel ca mulți alți polimeri din plastic, este produs utilizând cantități considerabile de combustibili fosili și necesită un total de 1,75 kg de ulei pentru a produce doar 1 kg de HDPE? [4]
  • Unul din avantajele produselor realizate din plasticul reciclat îl reprezintă costul de fabricație mai ieftin față de cele realizate din materii prime virgine?
  • Reciclarea plasticului afectează calitatea și culoarea materialului, motiv pentru care se poate recicla de maximum 4-5 ori? Se estimează însă că PET-ul și HDPE (polietilena de înaltă densitate) se pot recicla de 10 ori până a-și pierde proprietățile și a nu mai putea fi reciclate[5].

Clipuri video

Cum se reciclează plasticul? (original „Plastics – how are they recycled?”)

Un proces prietenos cu mediul: sistemul de reciclare a plasticului la compania mtm plastics

Linia din Indonezia de reciclare a HDPE-urilor

Aceste informații au fost culese și v-au fost prezentate cu sprijinul asociației Ecoteca, prin programul UrbanWins.

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2


Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România. Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Bine Primit și Birou Eco.

Surse: 

Sursa 1 : https://www.colectaredeseuri.ro/reciclare-pet-uri-si-plastic/

Sursa 2: http://www.sigurec.ro/ro/despre-sigurec/reciclez1/reciclarea-recipientelor-de-plastic.html

Sursa 3 : http://www.sigurec.ro/ro/despre-sigurec/parteneri/greentech.html

Sursa 4: https://www.azocleantech.com/article.aspx?ArticleID=255

Sursa 5: http://italplast.eu/blog/11-de-ce-sa-reciclam/

       

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2

Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România.

Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Birou Eco, Eco Provocarea, Harta Reciclării, Recicleta și Regenesis.

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2024 Viitor Plus.

Back To Top