fbpx
skip to Main Content

ABS

Cum colectăm ABS-ul (Acrilonitril butadien stiren)

  • ABS-ul se găsește, în principal, în carcasele aparatelor electrocasnice, tuburile și carcasele calculatoarelor. Din acest motiv „colectarea” nu se poate face separat de produsul de bază (DEEE-deșeu electronic).
  • De asemenea, ABS-ul este un material termoplastic, foarte dur și lucios, obținut prin turnare într-o matriță – un exemplu cunoscut sunt jucăriile LEGO.[1] În acest caz particular, dacă nu este posibilă donarea acestora către grădinițe, centre de copii sau alte organizații de caritate, ele se vor colecta de preferință separat de celelalte deșeuri, într-o pungă/sac și se vor duce la centrele de colectare care acceptă acest tip de deșeuri.

Nu se pot recicla:

  • Casete video
  • CD-uri și DVD-uri, inclusiv carcasele

Cum se reciclează ABS-ul?

Plasticul ABS, unul dintre materialele standard utilizate în imprimarea 3D, este reciclabil.

În cazul deșeurilor din ABS, tehnologia de reciclare presupune: sortare pe culori, măcinare, apoi spălare. La sfârșit se obțin niște granule din care se produc folii. Acestea pot fi folosite la producerea de  saci pentru gunoi sau a altor  produse din plastic turnat.[2]

Știați că…

  • „Cerneala pentru imprimante 3D” este unul din produsele obținute din deșeuri ABS, cu ajutorul unui extruder-reciclator (ProtoCycler – mașină de reciclat instant), inventat de 3 studenți ai Universității British Columbia[3].
  • Prin reciclarea plasticului ABS se reduce consumul de apă și generarea de CO2, se economisesc între 700 și 800 de tone de petrol brut și se reduce necesitatea folosirii materiilor prime virgine.

Clipuri video

Cum se reciclează ABS-ul

Cum poate fi transformat ABS-ul în filament de printare 3D cu ajutorul unui Filastruder (un aparat casnic care transformă peleții de plastic în bobine de filament) și a unui tocător de hârtie

Aceste informații au fost culese și v-au fost prezentate cu sprijinul asociației Ecoteca, prin programul UrbanWins.

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2


Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România. Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Bine Primit și Birou Eco.


[1] Sursa: https://www.sigurec.ro/ro/despre-sigurec/parteneri/greentech.html

[2] Sursa: https://www.sigurec.ro/ro/despre-sigurec/parteneri/greentech.html

[3] Sursa: http://www.ecoteca.ro/protocycler-masina-care-transforma-instant-deseurile-de-plastic-in-cerneala-pentru-imprimantele-3-d.html

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

 

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2022 Viitor Plus.

Back To Top