skip to Main Content
știați Că Materialele Plastice

Știați că materialele plastice…

  • Dacă vom consuma plastic în același ritm ca până acum, până în 2050 va fi mai mult plastic decât pește în oceane?
  • În 35 de ani, cantitatea de petrol necesară pentru a produce noi obiecte din plastic va ajunge la 20% din producția totală de petrol, față de 5% – cantitatea estimată astăzi?
  • Producția de plastic a crescut de 20 de ori față de anul 1964, ajungând la 311 milioane de tone în anul 2014? Se estimează că această cantitate se va dubla în următorii 20 de ani și va crește de 4 ori până în 2050.
  • Doar 5% din plastic este reciclat eficient, în timp ce 40% din plastic ajunge la groapa de gunoi, iar o treime ajunge în ecosisteme fragile, așa cum sunt oceanele lumii?
  • Reciclarea unei tone de plastic poate economisi până la 7.500 de litri de petrol?

Pungile de plastic aruncate în ocean omoară peste 1 milion de creaturi marine în fiecare an?

  • O nouă directivă europeană interzice, până în 2021, paiele de plastic, bețișoarele de ureche din plastic, farfuriile și tacâmurile de unică folosință din plastic și, până în 2025, 90% din sticlele de plastic trebuie să fie reciclate?
  • Multe țări în curs de dezvoltare aruncă deșeuri în râuri și oceane? Aproximativ 90% din plasticul din oceane a ajuns acolo după ce a fost aruncat pe doar 10 râuri și fluvii. Pe fluviul Yangtze din China, de pildă, se aruncă anual o cantitate de plastic de 1,5 milioane de tone, care ajunge în ocean.
  • O parte din resturile de plastic sunt incinerate, generând energie, dar cauzând creșterea consumului de petrol pentru producerea de noi obiecte din plastic?
  • O cantitate echivalentă cu un camion de gunoi se aruncă în oceane în fiecare minut, însumând 8 milioane de tone de plastic?
  • O pungă de plastic se poate descompune în ocean, în special în apele mai calde, dar emană substanțe chimice care pot fi digerate de pești și apoi ajung în mâncarea oamenilor?
  • Studii recente au arătat că 5 tone de mici bucăți de plastic plutesc în mări și oceane, multe din ele având un diametru de doar 5mm?

Cum se transformă sticlele de plastic în haine https://www.youtube.com/watch?v=zyF9MxlcItw

Cum se transformă sticlele de plastic în alte sticle de plastic https://www.youtube.com/watch?v=vAr4BZM_Tzk

Cum RECICLEZI plasticul?

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2

 


Harta Reciclării este un program ViitorPlus, o organizație non-profit înființată în 2006 și are experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, ecOprovocarea, BirouEco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys, POD cu POD luminezi o casă. ViitorPlus – pentru oameni și natură.


Surse:

https://www.theguardian.com/business/2016/jan/19/more-plastic-than-fish-in-the-sea-by-2050-warns-ellen-macarthur

https://www.theguardian.com/commentisfree/2018/oct/22/recycling-fuels-consumption-plastic

https://www.theguardian.com/environment/2018/oct/24/european-parliament-approves-ban-on-single-use-plastics-uk-eu-brexit

https://www.conserve-energy-future.com/various-recycling-facts.php

 

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2024 Viitor Plus.

Back To Top