skip to Main Content

Deșeurile voluminoase sunt generate mai rar acasă. De cele mai multe ori, pot fi reciclate cu ușurință. Și, foarte important, sunt colectate separat din cauza dimensiunilor atipice. Pot fi luate atât de firmele de salubritate, dar și de către operatori privați autorizați.

Articolele voluminoase reprezintă o categorie largă. Cel mai adesea sunt obiecte de mobilier, dar pot fi și ferestre, uși, obiecte sanitare, covoare, mobilier de grădină, articole de recreere și jucării de mari dimensiuni. Unii operatori colectează cu obiectele de mobilier mari și deșeuri de echipamente electrice și electronice mari (frigidere, mașini de spălat etc.).

Înainte de a ajunge deșeuri, asigură-te totuși că articolele mai pot fi reparate sau reutilizate.

Repară

Obiectele voluminoase au în general durabilitate mare. Chiar dacă s-a deteriorat sau a suferit mici stricăciuni, mobilierul poate fi, în multe cazuri, reparat. Poți prelungi astfel durata de viață a dulapurilor, paturilor sau meselor înainte de a considera că nu le mai poți folosi.

Mobilierul din lemn poate fi reparat, reglat sau recondiționat. Există numeroase ateliere și meșteri specializați în repararea mobilei din dormitor, sufragerie sau bucătărie. Inclusiv la obiectele de mobilier care conțin materiale textile (scaune, fotolii, canapele, paturi) se poate schimba tapițeria, în cazul în care s-a deteriorat.

Poți apela la unul dintre atelierele de reparații de mobilier de pe arterele comerciale din apropierea ta sau poți căuta pe platformele online de anunțuri un antreprenor care prestează astfel de servicii.

De exemplu, site-ul OLX include o secțiune de anunțuri dedicată meseriașilor care montează și repară mobilier. Portalul Meșter24 include anunțuri, dar poți completa și un formular cu problema specifică pe care dorești să o rezolvi, pe baza căruia vei primi oferte personalizate. Aplicația HomeRun include o multitudine de servicii pentru casă, inclusiv de montaj și reparații tâmplărie și mobilier.

Donează

Dacă ai obiecte de mobilier pe care nu le mai dorești, dar care mai pot fi folosite, poți lua în calcul donarea către asociații umanitare sau persoane care au nevoie de ajutor. Nu este exclus să găsești doritori chiar și printre rude sau vecini.

Obiectele donate ar trebui pregătite în prealabil. Se recomandă curățarea și repararea lor (dacă necesită mici ajustări), pentru a fi date într-o stare cât mai bună.

ONG-uri specializate în colectarea mobilierului de la persoane fizice nu există în România. Există însă inițiative non-profit care colectează mobilier de la companii. Este exemplul asociației Act for Tomorrow, care derulează proiectul de donații ReCircular.

Multe dintre asociațiile care ajută copii, persoane defavorizate, cu nevoi speciale sau animale de companie primesc și donații constând în obiecte voluminoase uzate (paturi, mese, saltele etc.).

Poți găsi o parte dintre aceste asociații, accesând platforma online Susține Binele sau articolul despre donații de pe Harta Reciclării.

Pentru a dona mobilier către asociații non-profit, este bine să verifici întâi dacă obiectele corespund nevoilor lor. În plus, trebuie să te ocupi și de transportul obiectelor voluminoase până la sediul asociației sau al beneficiarilor.

Donații se mai pot face și către persoane individuale sau familii. Există numeroase platforme dedicate anunțurilor de donații. Un astfel de exemplu este Lucruri Gratis.

Site-ul OLX are, la rândul său, posibilitatea de a posta anunțuri de articole oferite gratuit. De asemenea, există și numeroase grupuri de donații pe Facebook, așa cum sunt Donez Mobilă Donez Lucruri Gratis, Donații – Lucruri Gratis care nu vă mai sunt de folos sau Freecycle Romania – Mobilă și Electrocasnice!.

Dacă mobilierul arată bine, poți lua în calcul și varianta revânzării. La fel de bine poți cumpăra și tu mobilier second-hand, dacă ți se potrivește. Prin reutilizare, contribui la reducerea impactului asupra mediului și al resurselor naturale.

Colectare

Dacă nu mai pot fi utilizate pentru scopul pentru care au fost cumpărate, obiectele intră în categoria deșeurilor voluminoase. Acestea sunt colectate separat de deșeurile uzuale, principalul motiv fiind dimensiunea lor care le face mai dificil de manipulat și transportat.

Operatorii de salubritate din fiecare localitate se ocupă, în general, și de colectarea deșeurilor voluminoase. Colectarea și transportul se realizează, în general, contra cost. Periodic, de obicei de 3-4 ori pe an, se organizează și campanii de colectare gratuită a obiectelor voluminoase. În afara acestor perioade, se percepe un tarif, care variază de la un oraș la altul. Există, desigur, și alte modalități de colectare sau planuri tarifare, așa cum poți vedea în secțiunea Contactează serviciul de colectare a deșeurilor voluminoase din orașul tău.

În afara firmelor de salubrizare care colectează deșeurile menajere din localitate, există și operatori privați autorizați să colecteze deșeuri voluminoase. Cei mai mulți dintre aceștia operează în București și împrejurimi.

Colectarea separată a deșeurilor voluminoase se poate realiza și prin transportarea acestora la centrele de aport voluntar. În prezent, doar câteva municipalități operează astfel de centre. Printre ele se numără Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Sectorul 6 din București.

Numărul centrelor va crește în perioada următoare. Prin intermediul unui program finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vor fi înființate aproape 600 de centre de aport voluntar (CAV-uri) în toată țara. Câteva astfel de centre au fost deja inaugurate, cu precădere în județul Bihor. Alte câteva sunt în faza de construcție. Cele mai multe centre de aport voluntar sunt însă la stadiul studiilor de fezabilitate și al licitațiilor.

Reciclare

Deșeurile voluminoase sunt în mare parte reciclabile, astfel că pot fi valorificate. Cei mai mulți dintre operatorii de salubritate și firmele private care colectează deșeuri voluminoase se ocupă și de următoarele etape. Acestea sunt dezmembrate și sortate manual înainte de a fi trimise la reciclat. În continuare, mai există însă și operatori de salubritate care le trimit direct la depozitare.

Materialele reciclabile rezultate sunt predate către reciclatori. De exemplu, lemnul provenit din mobilier este trimis către producători din industria lemnului sau este folosit ca biomasă pentru producerea de energie. Arcurile de la canapele și alte elemente metalice ajung la reciclatorii de metal. Textilele pot fi tocate și utilizate ca materiale de umplutură, dar cel mai adesea sunt transportate către fabricile de ciment unde sunt incinerate.

Mai multe detalii despre cum se colectează și se reciclează deșeurile voluminoase, dar și alte materiale, găsești în secțiunea Dicționar de pe site-ul Harta Reciclării.

Vrei să afli unde poți duce deșeurile voluminoase, indiferent de orașul din România în care locuiești?

ING Bank România și Harta Reciclării au creat o hartă interactivă cu operatorii desemnați cu colectarea obiectelor voluminoase pentru toate județele țării.

Contactează serviciul de colectare a deșeurilor voluminoase din orașul tău

Harta

ALBA - Alba-Iulia

Firmă: Asocierea RER Vest și RETIM
Telefon: 0745 367 320
Colectare: Deșeurile voluminoase se colectează gratuit în cadrul campaniilor trimestriale. În perioadele extra-campanie, tariful este de 124 lei/tonă pentru persoanele fizice și de 93 de lei/tonă pentru agenții economici

Arad - Arad

Firmă: RETIM Ecologic Service
Email: arad@retim.ro
Colectare: Gratuită în campaniile desfășurate de două ori pe an (primăvară și toamnă). În afara campaniilor gratuite, solicitările se transmit pe adresa de email arad@retim.ro.

Argeș – Pitești

Firmă: Salubritate 2000
Telefon: 0248636535
Email: salubritate@gmail.com
Colectare: Operatorul de salubritate organizează, periodic, campanii de colectare pe care le anunță pe website (https://www.salubritate-2000.ro/).

Bacău - Bacău

Firmă: SOMA
Telefon: 0234 998
Email: office@somabacau.ro
Colectare: Firma organizează patru campanii anuale de colectare. În 2024 mai colectează pe 28 septembrie și 21 decembrie. Contra cost în restul anului, cu un tarif de 686 lei/tonă.

Bihor - Oradea

Firmă: RER Vest
Telefon: 0786 533 710
Email: contracte@rervest.ro
Colectare: Gratuită pe durata a patru campanii pe an. Următoarea va fi în perioada 11-22 noiembrie 2024. Contra cost (82 de lei/tonă) în afara perioadelor de campanie. Solicitările se transmit pe adresa de email.

Bistrița-Năsăud – Bistrița

Firmă: Supercom
Email: salubritate_dspbn@yahoo.com
Colectare: Anual, se desfășoară șase campanii de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în lunile pare. Cetățenii din zonele de blocuri le scot la platformele de colectare, iar cei din zonele de case în fața imobilelor conform unui grafic. În afara campaniilor, deșeurile voluminoase pot fi duse la două centre de colectare sau pot fi ridicate contra cost de către Supercom.

Botoșani – Botoșani

Firmă: Urban Serv
Telefon: 0231 517 007
Colectare: Gratuită, în cadrul campaniilor trimestriale de colectare a deșeurilor voluminoase. Contra cost, prin solicitare la numărul de telefon de la dispecerat, în limita mașinilor disponibile.

Brăila – Brăila

Firmă: Polaris M Holding
Telefon: 0725 551 330
Colectare: Firma organizează, trimestrial, campanii de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase.

Brașov – Brașov

Firmă: Comprest
Telefon: 0268 516 871 tasta 2
Email: comprest@comprest.ro
Colectare: Pentru a primi o ofertă de preț, brașovenii trebuie să trimită o solicitare pe mail cu detalii despre deșeurile voluminoase și fotografii ale acestora.

București – Sectorul 1

Firmă: Romprest
Telefon: 021 9460
Colectare: Gratuit în a doua duminică a fiecărei luni, cu programare telefonică cu 2-3 zile înainte.

București – Sectorul 2

Firmă: Supercom
Telefon: 021 9654
Colectare: Ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase are loc în fiecare sâmbătă, pe baza unei comenzi telefonice făcută în săptămâna respectivă.

București – Sectorul 3

Firmă: Direcția Generală de Salubritate Sector 3
Telefon: 0720 777 311
Colectare: Deșeurile voluminoase se ridică gratuit, o dată pe lună, în limita a 2,5 metri cubi. Pentru cantitățile care depășesc 2,5 metri cubi, este necesară încheierea unui contract, costul fiind de 189 lei/tonă pentru surplus.

București – Sectorul 4

Firmă: Rosal
Telefon: 021 9640
Colectare: Ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase are loc în ultima sâmbătă a fiecărei luni, cu programare cu 72 de ore în avans.

București – Sectorul 5

Firmă: Salubrizare Sector 5
Email: dispecerat@salubrizare5.ro
Telefon: 031 9450
Colectare: Ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase are loc în ultima sâmbătă a lunii, cu programare până în ultima vineri a lunii. Deșeurile pot fi ridicate și contra cost, după trimiterea unui e-mail pentru a primi lista de prețuri în funcție de volumul și tipul acestora.

București – Sectorul 6

Firmă: Primăria Sectorului 6
Telefon: 0372 533 840; 0376 204 319
Colectare: Transportul deșeurilor voluminoase costă 130 de lei pe transport (volum maxim 3 mc). În ultimele 8 zile ale fiecărei luni, deșeurile voluminoase pot fi duse gratuit de către cetățenii sectorului la opt centre de aport voluntar de pe raza Sectorului 6. În fiecare zi, unul dintre cele 8 centre primește deșeuri voluminoase în funcție de programul stabilit de Primărie.

Buzău – Buzău

Firmă: RER Sud
Telefon: 0761 111 103
Email: office@rersud.ro
Colectare: Cetățenii pot trimite o solicitare scrisă pe mail, specificând adresa de ridicare și datele de contact, iar echipa RER va aduce un container la prețul de 128 de lei pe metru cub. De asemenea, cetățenii pot transporta personal deșeurile, dar trebuie să sune în prealabil pentru a stabili data și locul.

Caraș Severin - Reșița

Firmă: Brantner Servicii Ecologice
Telefon: 0355 249 963; 0737 770 226
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt colectate gratuit în campaniile de curățenie, prin apel telefonic . În afara campaniilor, colectarea se face contra cost. Deșeurile pot fi duse și la punctele de colectare de pe str. Scorușului 1D și bd. Muncii 25 (luni-vineri, 8:00-16:00).

Călărași - Călărași

Firmă: REBU
Telefon: 021 407 32 00
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt ridicate contra cost, la un preț de 301 lei/mc.

Cluj - Cluj-Napoca

Firmă: Supercom
Telefon: 0264 431 753; 0753 043 538
Email : antoanela.popovici@primariaclujnapoca.ro
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt colectate periodic de operatorul de salubrizare. Acestea pot fi transportate de clujeni la centrele de colectare de pe Str. Fabricii f.n. și Str. Bucium f.n., în zilele de marți și sâmbătă, între orele 09-17. Primăria Cluj-Napoca și Supercom organizează campanii mobile de colectare a deșeurilor voluminoase, unde persoanele fizice pot preda gratuit obiecte voluminoase.

Constanța – Constanța

Firmă: Polaris M Holding
Email: secretariat.dgsp@primaria-constanta.ro
Colectare: Constănțenii pot duce deșeurile voluminoase la sediul Polaris de pe bd. Aurel Vlaicu nr. 290A sau le pot depozita în containerele verzi amplasate săptămânal în fiecare cartier, conform unui program anunțat de companie.

Covasna - Sfântu Gheorghe

Firmă: Tega
Telefon: 0267 310 123
Colectare: Dacă persoana care solicită ridicarea deșeurilor voluminoase este client Tega, serviciul este gratuit. Mobilierul trebuie coborât la parterul blocurilor. Mobila în stare bună este donată persoanelor nevoiașe, iar restul este incinerat. Programarea se face telefonic, cu o zi înainte, pentru ridicarea deșeurilor în următoarea zi, până la ora 15:00.

Dâmbovița - Târgoviște

Firmă: Supercom
Telefon: 0372 722 722
Colectare: Gratuită în cadrul campaniilor de colectare realizate de trei ori pe an. În restul anului, deșeurile voluminoase sunt ridicate contra cost.

Dolj - Craiova

Firmă: Iridex
Telefon: 0251 979
Colectare: Gratuită în cadrul campaniilor de colectare care au loc de două – trei ori pe an. Contra cost în restul anului.

Galați – Galați

Firmă: Ecosal
Telefon: 0236 312 282; 0734 113 166
E-mail: office@ecosalgl.ro
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt colectate prin programare telefonică. Costul este de 141 lei. Alternativ, cetățenii pot transporta personal deșeurile voluminoase la centrul de colectare.

Giurgiu – Giurgiu

Firmă: Rosal
Telefon: 0786 398 516
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt ridicate în urma unei solicitări telefonice la dispecerat. În funcție de disponibilitatea mașinilor, acestea sunt ridicate în aceeași zi sau cel târziu a doua zi.

Giurgiu – Bolintin Deal

Firmă: REBU
Telefon: 0374 885 691
Email: office@rebu.ro
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt ridicate contra cost, în urma unei solicitări telefonice sau pe email. Tariful este de 333 lei/mc.

Gorj - Târgu Jiu

Firmă: Polaris M Holding
Telefon: 0253 211 445; 0731 088 018
Colectare: Ridicarea deșeurilor voluminoase este disponibilă doar contra cost, tariful fiind de 1.600 lei pe container.

Harghita - Miercurea Ciuc

Firmă: Ecocsik
Telefon: 0737 026 869
Email: office@ecocsik.ro
Colectare: Gratuită, dacă deșeurile voluminoase sunt transportate de cetățeni la sediul operatorului în prima zi de luni din lună. Cetățenii vor achita 113,22 lei pe metru cub dacă le duc în alte zile. Ridicarea de la domiciliu se face prin comandarea unui container pe email sau direct pe site-ul operatorului. Costul este de 213,22 lei/metru cub.

Hunedoara - Deva

Firmă: Supercom
Telefon: 0372 709 809
Email: alina.marian@primariadeva.ro
Colectare: Supercom organizează campanii de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase de trei ori pe an. Ultima campanie din 2024 este pe 30 august. În restul anului, cetățenii pot solicita ridicarea deșeurilor contra cost.

Ialomița - Slobozia

Firmă: Adi Eco 2009
Telefon: 0769 061 906
Email: adi_ecoo@yahoo.com
Colectare:  Campaniile de colectare se desfășoară o dată la 3 luni. Cetățenii merg la sediul firmei să declare ce deșeuri voluminoase au de ridicat și apoi li se comunică tariful. De exemplu, ridicarea unei canapele costă, estimativ, 90-100 lei.

Iași – Iași

Firmă: Salubris
Telefon: 0232 270 223
Colectare: Deșeurile voluminoase pot fi predate în urma unei comenzi telefonice la dispeceratul Salubris în perioada campaniei trimestriale de preluare gratuită.  Ele mai pot fi duse de cetățeni și la Centrul Municipal de Colectare Iași (Stradela Grădinari, nr.26).

Ilfov - Buftea

Firmă: SSB Buftea
Telefon: 021 313 8636
Email: buftea@ssb.ro
Colectare: Operatorul de salubritate desfășoară o campanie gratuită pe an pentru ridicarea deșeurilor. În restul timpului, acestea sunt ridicate contra cost cu un tarif de 151,32 lei/mc.

Ilfov - Ciorogârla

Firmă: REBU
Telefon: 0374 885 691
Email: office@rebu.ro
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt ridicate contra cost, în urma unei solicitări telefonice sau pe email. Tariful este de 397 lei/mc.

Ilfov - Domnești

Firmă: REBU
Telefon: 0374 885 691
Email: office@rebu.ro
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt ridicate contra cost, în urma unei solicitări telefonice sau pe email. Tariful este de 333 lei/mc.

Ilfov - Otopeni

Firmă: Salprest Cleanning
Email: comercial@salprestcleaning.ro
Colectare: Cetățenii pot comanda ridicarea deșeurilor voluminoase pe email sau prin completarea formularului de pe site. Informațiile referitoare la preț vor fi furnizate ulterior.

Ilfov - Voluntari

Firmă: Ecovol
Telefon: 0733 470 077
Email: comercial@ecovol.ro
Colectare: Deșeurile voluminoase se colecteaza contra cost, la solicitarea locuitorilor. Tariful este de 347 lei/mc.

Maramureș - Baia Mare

Firmă: Drusal
Telefon: 0262 222 002
Colectare: Drusal organizează patru campanii de colectare pe an, o dată la trei luni. Colectarea deșeurilor voluminoase este gratuită, dar cetățenii trebuie să completeze în prealabil un formular pe site-ul companiei.

Mehedinți - Drobeta Turnu-Severin

Firmă: Brantner Servicii Ecologice
Telefon: 0252 333 363
Colectare: Campanii de colectare de 2-3 ori pe săptămână în funcție de cerințe, în rest contra-cost.

Mureș - Târgu Mureș

Firmă: Polaris M. Holding  & Urban Grup Environment
Email: dispeceratmures@polaris.ro
Colectare: Firma Polaris nu se ocupă de colectarea deșeurilor voluminoase. Primăria organizează ocazional campanii pentru colectarea acestora, dar deșeurile trebuie duse la anumite puncte din oraș.

Neamț - Piatra Neamț

Firmă: Brantner Servicii Ecologice
Telefon: 0233 219 642
Colectare: Deșeurile voluminoase pot fi duse de cetățeni la 2 centre de colectare și la sediul firmei, fără alte costuri. Centrele sunt situate în Dărmănești (Str. Valea Albă, lângă cimitirul Pietricica – luni, miercuri, vineri, 8.00-16.00) și Mărăței (Str. Mărăței, lângă stația de salvare – marți, joi, 8.00-16.00), iar sediul este situat pe Str. Gheorghe Doja (luni-vineri, 08.00-16.00).

Olt - Caracal

Firmă: ADPP Caracal
Telefon: 0786 195 892
Email: adppcaracal@gmail.com
Colectare: Deșeurile voluminoase se colectează gratuit, din fața blocurilor și caselor.

Olt - Slatina

Firmă: Salubris
Email: office@salubris-slatina.ro
Colectare: Persoanele trebuie să trimită o solicitare pe mail, la care vor primi răspuns cu detaliile.

Prahova - Câmpina

Firmă: Floricon Salub
Email: ioana.durleanu@primariacampina.ro
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt colectate prin patru campanii anuale (una pe trimestru). De asemenea, populația le poate duce la cele trei containere cu o capacitate de 18 mc, amplasate pe domeniul public.

Prahova - Ploiești

Firmă: Rosal
Telefon: 0244 933
Colectare: Nu există program de colectare pentru voluminoase, dar pot fi duse la depozitul de la Boldești Scăeni (Str. Poligonului, lângă Școala de Pompieri) unde se cântăresc și se achită un tarif de 621 de lei/tonă.

Sălaj - Zalău

Firmă: Brantner Servicii Ecologice
Email: ciobancaotilia@zalausj.ro
Colectare: Operatorul de salubritate Brantner organizează, în două zile pe trimestru, campanii gratuite de colectare a deșeurilor voluminoase, în două locații din Zalău.

Satu Mare - Satu Mare

Firmă: Florisal
Telefon: 0261 710 159
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt colectate contra cost. Tariful este de 130 lei/mc.

Sibiu - Mediaș

Firmă: Eco-Sal
Telefon: 0374 075 464
Emailecosal2009@gmail.com
Colectare: Comanda se face exclusiv online prin completarea formularului disponibil pe site-ul firmei (https://eco-sal.ro/comanda-container/), unde sunt afișate și prețurile.

Sibiu - Sibiu

Firmă: Soma
Telefon: 0269 988 / 0723 634 932
Email: sibiu@soma.ro
Colectare: Există campanii de colectare de două ori pe an, cu calendarul pe cartiere disponibil (https://www.somasibiu.ro/calendare-de-colectare/sibiu/). În afara campaniilor gratuite, colectarea deșeurilor voluminoase costă 372 de lei/mc. Cei care le transportă la sediul firmei din Cisnădie, str. Șelimbărului, nr. 90, beneficiază de o reducere de 50%.

Suceava - Suceava

Firmă: Ritmic
Telefon: 0230 551 761
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt colectate gratuit pentru clienți, în limita a 1 metru cub. Pentru cantitățile care depășesc această limită se aplică un cost suplimentar.

Teleorman - Alexandria

Firmă: Iridex Salubrizare
Telefon: 021 9739
Email: dispecerat@iridexsalubrizare.ro
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt ridicate la cerere. Prețurile diferă în funcție de piesa de mobilier; de exemplu, pentru o canapea, tariful este de 120-130 de lei.

Timiș - Timișoara

Firmă: RETIM Ecologic Service
Telefon: 0374 885 692
Email: radu.ungur@retim.ro
Colectare: Fiecare cetățean are dreptul să depună gratuit deșeuri voluminoase în limita a 5 mc/persoană/lună la centrele de colectare cu aport voluntar situate pe Calea Torontalului, nr. 94; Calea Moșniței, nr. 2-4; Str. A Imbroane, nr. 70 și Str. Ovidiu Cotruș, nr. 201. Pentru colectarea contra cost, solicitările se transmit pe adresa de email.

Timiș - Lugoj

Firmă: RETIM Ecologic Service
Telefon: 0374 885 692
Colectare: Campaniile de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase sunt sezoniere. În afara acestora, obiectele de mobilier sunt ridicate contra cost. Pe baza, informațiilor despre obiectele voluminoase, operatorul stabilește un preț.

Tulcea - Tulcea

Firmă: Servicii Publice Tulcea
Telefon: 0747 022 039
Colectare: Colectarea deșeurilor voluminoase este taxată cu 30 de lei pentru fiecare piesă de mobilier, indiferent de dimensiunile acesteia.

Vâlcea - Râmnicu-Vâlcea

Firmă: Romprest Energy
Telefon: 0250 731 734
Email: daniel.ionescu@primariavl.ro
Colectare: Campaniile de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase au loc trimestrial, la sfârșitul lunilor martie, iunie, septembrie și decembrie. Colectarea se face contra cost, la cerere.

Vrancea - Focșani

Firmă: CUP Salubritate
Telefon: 0237 621 338
Colectare: Deșeurile voluminoase sunt ridicate contra cost. Operatorul trimite o persoană pentru a face o evaluare la fața locului, apoi comunică prețul.

Vaslui - Vaslui

Firmă: Goscom Vaslui
Telefon: 0235 314 070
Email: goscom@goscom-vaslui.ro
Colectare: Serviciul de colectare a deșeurilor voluminoase este contra cost, cu un tarif de aproximativ 300 de lei.

Notă: Informațiile despre colectarea deșeurilor voluminoase din orașele menționate mai sus au fost culese în perioada iulie-august 2024 și pot suferi oricând schimbări.
Dacă aveți cunoștință că unele informații nu mai sunt de actualitate, vă rugăm să ne menționați modificările pe adresa hello@hartareciclarii.ro.
Vă mulțumim!

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2024 Viitor Plus.

Back To Top