fbpx
skip to Main Content
Reducerea Deșeurilor

5 pași simpli pentru reducerea deșeurilor

Conform Eurostat, în anul 2017 au fost generate 272 de kilograme de deșeuri municipale pe cap de locuitor în România, ceea ce presupune că fiecare locuitor generează în medie 22,6 de kilograme de deșeuri pe lună. Acestea contribuie la poluarea mediului și la reducerea resurselor naturale. Descoperă 5 pași pentru reducerea deșeurilor și a impactului negativ asupra mediului.

La nivel global, problema deșeurilor poate să pară foarte dificil de rezolvat, însă la nivel individual sunt foarte multe lucuri pe care le poți face pentru a reduce cantitatea de deșeuri alimentare și deșeuri toxice care intră în depozitele de gunoi și în sistemele de apă. Poți adopta o nouă perspectivă asupra a ceea ce cumperi și poți opta pentru produse care pot fi refolosite. De un real ajutor este colectarea separată a deșeurilor și aruncarea acestora în spații special amenajate. Aceștia sunt câțiva pași simpli care chiar produc o diferență.

Iată 5 pași simpli pentru reducerea deșeurilor:

  1. Gândește-te înainte de a cumpăra

Înainte de a merge la cumpărături, gândește-te ce ai putea face pentru a reduce deșeurile care vor rezulta. Spre exemplu, poți cumpăra produse vrac, bunuri cu mai puțin ambalaj sau obiecte second hand. De asemenea, poți să te orientezi către acele bunuri care pot fi folosite de mai multe ori, renunțând la cele de unică folosință. Pentru a evita să aduci acasă și mai multe pungi de plastic, alege să folosești pungi pentru cumpărături care pot fi refolosite și fă în așa fel încât să ai cel puțin o sacoșă reutilizabilă mereu cu tine.

  1. Oprește primirea de corespondență nedorită prin poștă

Asigură-te că anulezi corespondeța nedorită pe care o primești prin poștă. Dacă sunt informații pe care dorești să le primești, solicită să îți fie trimise în varianta electronică. De asemenea, evită cât de mult posibil să printezi orice poate fi citit și transmis online sau pe suport digital. Dacă primești frecvent reclamă prin poștă, lipește pe cutia poștală un anunț de tipul “Nu doresc să primesc materiale publicitare”.

  1. Ceea ce tu vrei să arunci este comoara altcuiva

Fie că este vorba de obiecte de mobilier, obiecte de uz casnic, haine, cărți sau orice alt obiect pe care nu mai dorești să îl folosești, dacă acestea sunt în stare bună, le poți vinde, oferi sau dona unor persoane care au nevoie de ele. Evită pe cât posibil să arunci obiectele pe care vrei să le înlocuiești și gândește-te mereu cine ar putea beneficia de ele.

  1. Evită risipa alimentară

Comisia Europeană a precizat într-un raport publicat în 2016 că o treime sau chiar jumătate din producția mondială de alimente nu este consumată, iar gospodăriile sunt responsabile de 53% din deșeurile alimentare generate în UE. Acest aspect are impact negativ la nivel economic, social, dar și asupra mediului. Pentru a reduce deșeurile alimentare evită să cumperi cantități mai mari decât cele pe care știi că le vei consuma, folosește integral sau cât mai mult ingredientele atunci când prepari mâncarea și urmărește să consumi alimentele înainte ca acestea să expire pentru a evita să le arunci la gunoi. Dacă ai grădină, poți composta resturile alimentare și le poți folosi pe post de fertilizatori.

  1. Refolosește cât mai mult

Evită pe cât posibil să cumperi bunuri de unică folosință, orientează-te către cele care pot fi refolosite și dă noi întrebuințări bunurilor pe care le ai la dispoziție. Hainele care nu mai pot fi purtate, pot fi refolosite la curățenie; folosește o sticlă de apă reutilizabilă și o cană termos pentru băuturile pe care vrei să le păstrezi calde sau reci; când cumperi mâncare de la un restaurant sau fast-food, folosește propriile recipiente reutilizabile și refuză tacâmurile, farfurille, paharele și paiele din plastic; cumpără filtru de apă și evită să mai achiziționezi apa în sticle de plastic.

Îți recomandăm să introduci schimbările treptat și pe măsură ce ele devin parte din obiceiurile tale zilnice, poți continua să te documentezi și să aprofundezi alte modalități prin care poți reduce cantitatea de deșeuri pe care o generezi. Astfel vei aduce o contribuție valoroasă la reducerea poluării și impactului nociv asupra mediului.

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2

 

 


Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România. Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Bine Primit și Birou Eco.


Surse:

Eurostat: Municipal Waste Statistics

Recycle Now: Reduce Waste

Green Global Travel: Ways to Reduce Waste

European Commission: Estimates of European food waste levels

 

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

 

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2022 Viitor Plus.

Back To Top