
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a fost creat pentru a recupera ambalajele de băuturi de la consumatori într-o stare cât mai bună și a le trimite la reciclat.
A reușit să facă acest lucru? DA.
În primul an de funcționare au fost colectate peste 3,35 miliarde de recipiente de băuturi, reprezentând circa 55% din toate ambalajele cu garanție puse pe piață. Și marea majoritate a ambalajelor – 3,2 miliarde – au fost reciclate.
De ce au apărut ambalajele cu garanție?
În România există fabrici unde se reciclează diferite tipuri de materiale. Rata de colectare este însă în continuare foarte mică – 12,3% în 2022, conform Eurostat. Cu acest procent, România se situează pe ultimul loc din Uniunea Europeană la reciclarea deșeurilor.
Care este problema? Nu toți cei care consumă băuturi sunt preocupați să colecteze ambalajele separat. Uneori le aruncă cu gunoiul amestecat. Alteori le lasă chiar în locul unde golesc ambalajul – în natură, lângă apă, pe marginea drumului.
În plus, nu toate administrațiile locale și companiile de salubrizare sunt preocupate de colectarea separată. Ele au instalat infrastructura necesară (containere dedicate, saci de diferite culori), dar nu s-au preocupat suficient să informeze și să schimbe comportamentul cetățenilor prin benefici (dacă sortează corect) sau prin tarife mai mari și amenzi (dacă nu respectă regulile).
În consecință, ambalajele de băuturi ajungeau de multe ori amestecate cu alte deșeuri. Deveneau astfel prea murdare pentru a mai fi trimise la fabricile de reciclare.
Ce este garanția?
Rolul garanției este de a aduce ambalajele de băuturi înapoi de unde au fost cumpărate. Toate băuturile alcoolice sau răcoritoare au un cost suplimentar de 50 de bani. Această sumă – garanția – este plătită la cumpărarea produsului și înapoiată odată cu returnarea ambalajului la magazin.
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este valabil oriunde în România. Garanția poate fi recuperată, cel puțin teoretic, din orice magazin care vinde băuturi. În realitate, nu toate magazinele acceptă ambalajele cu garanție, deși sunt obligate prin lege.
Toate ambalajele care pot fi returnate prin SGR au logo-ul caracteristic lângă care este scris mesajul ambalaj cu garanție.

Băuturi cu ambalaje SGR

Apă
Sucuri
Băuturi energizante

Bere și cidru
Vin și spumant
Băuturi spirtoase
Tipuri de ambalaje cu garanție

Recipiente plastic (sticle PET)

Doze de aluminiu

Sticle

Volume între 100 ml și 3 litri
Ambalaje care NU fac parte din SGR
- Ambalaje din carton tip Tetrapak
- Borcane
- Recipiente PET de 5 litri
- Lapte și produse lactate
- Ulei și oțet
- Suc de roșii (alimentar)
- Apă demineralizată

Colectarea ambalajelor cu garanție
Pentru a putea fi returnate în Sistemul de Garanție Returnare, ambalajele de băuturi trebuie să fie nedeformate sau strivite și cu eticheta cu codul de bare intactă. De asemenea, trebuie, să fie curate și scurse bine.
Ambalajele sunt colectate în prin două metode – automată și manuală.
Colectarea automată este mai populară, fiind mai rapidă. Aceasta se poate face la automatele sau aparatele RVM (Reverse Vending Machine) care sunt deținute de magazine și se află de obicei poziționate la intrarea sau în exteriorul supermarketurilor și hipermarketurilor. În schimbul ambalajelor cu garanție primești un voucher care poate fi cheltuit în magazinul respectiv sau preschimbat în numerar la casele de marcat ale magazinului.


Colectarea manuală se realizează direct la casele de marcat ale magazinelor care acceptă ambalajele cu garanție, iar cumpărători primesc bani numerar. Metoda manuală este mai des întâlnită la magazinele mici și la cele aflate în localități cu număr redus de locuitori. Aici investiția într-un automat de preluare a ambalajelor nu ar fi rentabilă pentru proprietarul magazinului.
Dezavantajele colectării manuale sunt legate de mediu. Dacă ambalajele cu garanție introduse în aparatele RVM sunt numărate automat și compactate, cele colectate manual sunt introduse în saci și trimise la centrele de sortare fără a fi compactate sau turtite, pentru a fi numărate din nou. Acest lucru înseamnă că autovehiculele care preiau sacii cu ambalaje cu garanție intacte transportă mai mult aer decât materie primă. Amprenta de carbon a transportului acestor ambalaje de la locul de predare la centrele de sortare este considerabil mai mare decât în cazul ambalajelor compactate de aparatele RVM.
Cu toate acestea, colectarea manuală trebuie încurajată în zonele rurale mai îndepărtate, unde nu este avantajoasă instalarea aparatelor RVM, pentru a permite cât mai multor persoane să predea ambalajele cu garanție.
Tot colectare manuală se face și de la unitățile de alimentație publică – restaurante, baruri, cafenele, săli de evenimente și alte unități comerciale care vând băuturi consumate în locația respectivă.
Centre de numărare și sortare
După ce ambalajele au fost colectate în magazine, manual sau la aparatele RVM, ele sunt ajung la centrele de sortare și numărare ale RetuRO, compania care administrează Sistemul de Garanție Returnare din România.
Acționarii RetuRO sunt asociația producătorilor de băuturi răcoritoare, cea a producătorilor de bere, cea a retailerilor, dar și statul român, prin Ministerul Mediului.
Compania lucrează cu firme de transport, care preiau ambalajele cu garanție colectate de la magazine și le duc la centrele de sortare și numărare. Ambalajele sunt din nou sortate pe cele trei categorii – PET, sticlă și aluminiu. În plus, PET-ul este separat pe patru fracții (transparent, albastru, verde, colorat), cu ajutorul unui sortator optic de mare viteză. De acolo, le duc la fabricile de reciclare.
Cele 7 centre de sortare și numărare pe care RetuRO le operează în acest moment sunt situate în:
- Bonțida (jud. Cluj)
- Giarmata (jud. Timiș)
- Brașov
- Otopeni (jud. Ilfov)
- Craiova
- Bacau,
- Ariceștii Rahtivani (jud. Prahova)
Alte 2 centre vor fi deschise în cursul anului 2025 la Constanța și Oradea.
Reciclarea ambalajelor cu garanție
Sistemul de Garanție Returnare reprezintă cea mai eficientă inițiativă de reciclare a ambalajelor. Aproape tot ce se colectează prin intermediul SGR ajunge să fie reciclat.
Din cele 236.000 de tone de ambalaje returnate în 2024, 231.000 de tone au ajuns la reciclatori până la finalul anului. Rata de reciclare este așadar de 98% din ambalajele colectate. Procentul ar putea fi și mai mare dacă ținem cont că există o perioadă de câteva zile de la momentul predării ambalajelor până acestea ajung la fabricile de reciclat.
După ce au fost sortate și balotate la centrele de sortare ale RetuRO, PET-urile, dozele de aluminiu și sticlele pleacă spre reciclatori.

PET-urile sunt cele mai reciclate ambalaje din plastic. România are oportunitatea de a avea ambalaje obținute din PET 100% reciclat obținute în România. Baloții de recipiente PET sortate pe culori ajung la fabrica de reciclare unde mai trec printr-un proces de sortare înainte de a fi măcinate. Fulgii PET obținuți sunt apoi spălați după care mai trec printr-un proces de sortare optică.
Produsul finit este apoi topit pentru obținerea de rPET (recycled PET). Granulele care îndeplinesc calitatea alimentară sunt folosite la fabricarea altor ambalaje de băuturi sau de alimente. PET-ul reciclat mai poate fi transformat și în bandă PET, folosită în legătorie sau în fibră sintetică, utilizată cu precădere în industria auto sau în cea a mobilei și decorațiunilor interioare.
Cele mai mari fabrici de reciclare a PET-ului din România sunt GreenTech din Buzău, parte a grupului Green Group, Professional Recycling de la Târgu Mureș, parte a grupului austriac ALPLA și PetStar din Slobozia.
Dozele de aluminiu ajung la reciclatorii de aluminiu, care le topesc. Aluminiul reciclat astfel poate fi folosit pentru producerea altor doze de băuturi, însă tabla de doze nu se poate fabrica în România. Astfel că aluminiul reciclat pleacă în afara țării, unde este prelucrat în tablă subțire și revine înapoi în țară pentru a fi transformat din nou în doze.
Unul dintre reciclatorii de doze de aluminiu este Can Pack Recycling, filială a Can Pack, unul dintre cei mai mari producători de doze de aluminiu din Europa.


Sticlele – care ajung întregi sau sparte – nu sunt sortate la centrele RetuRO. Ele pot fi transportate la sortatori specializați de sticlă, unde trecc prin etape de spălare și sortare optică unde sunt trimise către producători de sticlă, geamuri sau fibră de sticlă. Sticla colectată poate fi trimisă și direct către fabricile de reciclare sau în alte țări din regiune.
Green Glass din Popești Leordeni este cea mai mare unitatede sortare a sticlei din România. După ce trece prin instalațiile firmei, sticla sortată este trimisă către producătorii de sticle, geamuri sau fibră de sticlă. BA Glass România este cel mai mare producător de sticle din România, fosoind ca materie primă inclusiv sticlă reciclată.
Lecția Cele 7 vieți ale lui PET-rică
Harta Reciclării încurajează colectarea prin intermediul Sistemului de Garanție-Returnare în rândul elevilor, prin oferirea lecției informale de educație de mediu „Cele 7 vieți ale lui PET-rică”. Materialele educaționale, disponibile pe pagina web dedicată a asociației Viitor Plus, sunt adaptate atât pentru ciclurile primar, gimnazial și liceal, cât și pentru învățământul preșcolar.
Ciclul preșcolar
Ciclul primar
Ciclul gimnazial
Ciclul liceal

Rezultate SGR 2024
- Ambalaje puse pe piata
- Ambalaje returnate
Rata de returnare 2024 – 54,9%
Rezultate SGR 2025 (ianuarie-mai)
- Ambalaje puse pe piata
- Ambalaje returnate
Rata de returnare – 79,7%