fbpx
skip to Main Content

Impactul asupra mediului al PET-urilor aruncate la întâmplare

V-ați gândit vreodată că gesturile pe care le facem în doar 2-3 secunde pot avea un impact de sute de ani asupra mediului? Un PET pe care îl aruncăm pe stradă, pe spațiul verde sau în tomberonul greșit, va rămâne în natură chiar și 450 de ani.

PET-urile aruncate la întâmplare dispar în 450 de ani

Poate v-ați plimbat în pădurile din România și ați descoperit grămezi de PET-uri adunate pe iarbă. Ambalajele respective au fost aruncate în urmă cu o săptămână sau acum 2, 5, 25 de ani. Nimeni nu poate ști. PET-ul este realizat dintr-un material rezistent. Acest lucru înseamnă că dacă îl voi arunca la întâmplare și cineva va veni în acel loc peste 300 de ani, sunt șanse mari să îl găsească.

Voluntarii care participă la acțiuni de ecologizare strâng din păduri și spațiile verzi sute de saci cu deșeuri. Inclusiv sticle de plastic. De cele mai multe ori, ele sunt strivite sau acoperite de noroi, dar întregi.

Este important să strângem mereu după noi, chiar dacă facem un picnic sau avem o sticlă de apă când mergem în plimbare. Pădurea reprezintă casa mai multor viețuitoare. Așa cum nouă nu ne place să avem gunoi în casă, nici pentru ele nu este plăcut să doarmă sau să își caute hrana printre  deșeuri.

Gropile de gunoi de la marginea orașelor sunt de asemenea sufocate de PET-uri. Ambalajele ajung acolo direct din tomberoanele noastre, care conțin deșeuri amestecate.

Mai apoi, ele sunt acoperite cu un strat generos de pământ și rămân acolo sute de ani.

Peste 150 de milioane de tone de plastic se află astăzi în oceane

Deșeurile din plastic reprezintă o amenințare reală și pentru oceane. Într-un top al obiectelor din plastic găsite pe malul mărilor, realizat de Comisia Europeană, sticlele de plastic sunt pe primul loc. (1)

Plasticul este dăunător pentru animalele marine, care rămân blocate în bucățile mai mari sau confundă bucățile mai mici cu mâncarea.

Microplasticul sau microparticulele din plastic reprezintă o formă de poluare care a apărut în natură. Acesta apare odată cu dezintegrarea primelor obiecte din plastic aruncate în mod necorespunzător. Sedimentele naturale de pe fundul mărilor și oceanelor sunt amestecate cu obiectele aruncate de oameni. Astfel, viețuitoarele marine sunt expuse la substanțele chimice eliberate de plastic. (2)

Colectarea separată a PET-urilor, o soluție la îndemână

Din recipientele PET pe care noi le colectăm separat se pot fabrica noi sticle de plastic, numite rPET. Asta înseamnă că printr-un simplu gest, contribuim la reducerea emisiilor poluante care provin din producerea acestor tipuri de ambalaje. În loc să fie produs din materie primă obținută din petrol, rPET-ul este obținut dintr-un PET 100% reciclat.

Este foarte important ca pregătirea și colectarea separată să fie corecte, de aceea trebuie să respectăm câteva reguli simple. Recipientele de plastic transparente sau colorate pentru băuturi se clătesc și se usucă înainte să fie aruncate în tomberon. Putem colecta recipientele fără a îndepărta etichetele.

Eforturile pe care le face fiecare în dreptul lui sunt esențiale în lupta cu plasticul. Și tu poți face un gest frumos pentru mediu!

De exemplu, poți duce PET-urile la aparatele inteligente din magazinele Auchan unde, până pe 18 mai, se derulează campania PETcolectezi și câștigi.

Dacă scanezi codul QR de pe coș, poți să participi la tragerile la sorți lunare din cadrul unde poți câștiga – în fiecare lună a campaniei – unul dintre cele 15 vouchere de cumpărături în valoare de 100 de lei.

Campania PETcolectezi și câștigi! – care se desfășoară în perioada 19 ianuarie – 18 mai 2022 – este organizată de asociația Viitor Plus alături de partenerii Coca-Cola HBC România, Auchan și GreenPoint Management.

Surse:

  1. https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20181005STO15110/plastic-in-oceane-date-impact-si-noile-reglementari-ue
  2. https://www.naturetalks.ro/stiri-despre-mediu/cum-a-aparut-poluarea-cu-microplastice-expert-trebuie-sa-intelegem-ca-ce-aruncam-in-natura-nu-dispare
       

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2

Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România.

Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Birou Eco, Eco Provocarea, Harta Reciclării, Recicleta și Regenesis.

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

 

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2024 Viitor Plus.

Back To Top