skip to Main Content

Electro-Nicu, noul personaj educațional

Telefonul vechi din sertar, laptopul stricat, mixerul care nu mai merge, toate au ceva în comun. Sunt deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) care pot avea o a doua viață dacă le reciclăm responsabil. De aceea, Harta Reciclării lansează Electro-Nicu te ține la curent, o nouă lecție de educație de mediu dedicată profesorilor și elevilor din toate ciclurile de învățământ.

PET-rică i-a învățat pe elevi despre Sistemul de Garanție-Returnare. Stofia i-a introdus în universul textilelor, Electro-Nicu devine al treilea personaj iconic al Hărții Reciclării. Este creat special pentru a explica copiilor și tinerilor ce sunt DEEE-urile și de ce este important să le colectăm responsabil. Noul personaj transformă astfel educația de mediu într-o experiență memorabilă și relevantă.

Prin lecția Electro-Nicu te ține la curent ne-am dorit să aducem în fața profesorilor și elevilor o temă esențială. Reciclarea deșeurilor electrice și electronice, într-un mod accesibil, prietenos și relevant pentru realitatea lor de zi cu zi. În cadrul webinariilor dedicate profesorilor din programul Harta Reciclării, ne-am concentrat pe oferirea de instrumente concrete. Oferim și resurse educaționale care să transforme conceptele despre DEEE-uri în experiențe de învățare interactive și ușor de integrat la clasă. Credem că educația timpurie este cheia pentru a construi comportamente responsabile pe termen lung. – Radu Hădăreanu, Manager Harta Reciclării

O lecție despre economia circulară aplicată la electronice

Lecția Electro-Nicu nu se concentrează doar pe reciclare. Ea abordează obiceiurile noastre de consum în privința electronicelor prin prisma economiei circulare:

  1. Refuzăm achizițiile inutile – avem cu adevărat nevoie de cel mai nou model?
  2. Cumpărăm lucruri de calitate – care țin mai mult și se pot repara
  3. Reparăm în loc să înlocuim – multe dispozitive pot fi salvate
  4. Donăm ce nu mai folosim – dar încă funcționează
  5. Reciclăm responsabil – când chiar nu mai sunt bune de nimic

Este o lecție despre responsabilitate de mediu și despre importanța de a ne gândi la ce facem pentru generațiile viitorului.

Pentru profesori: resurse gratuite și webinarii

Lecția despre DEEE-uri se adresează tuturor ciclurilor de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal și propune o abordare creativă, actuală și conectată la realitatea de zi cu zi a copiilor.

Cadrele didactice au participat la webinariile organizate de Harta Reciclării și pot accesa gratuit toate materialele didactice de pe platforma educațională Viitor Plus. Atât materialele, cât și prezentările online au fost personalizate pentru fiecare ciclu de învățământ.

Alte lecții disponibile pe platformă:

  • Reducerea și reutilizarea
  • Economia circulară
  • Schimbările climatice
  • Eficiența energetică
  • Apa și biodiversitatea
  • Sistemul de Garanție-Returnare
  • Textilele

Rezultate care vorbesc de la sine

Succesul programului este demonstrat de lecțiile anterioare lansate în 2025:

📦 „Cele 7 vieți ale lui PET-rică” (Sistemul de Garanție-Returnare)
→ 1.030 de cadre didactice
→ 20.445 de elevi

🧵 „Stofia și ghemul ei” (deșeuri textile)
→ 424 de profesori
→ 8.400 de elevi
→ Raportări în curs până la finalul anului școlar

Impactul total al programului

De la lansarea sesiunilor educaționale în 2019, lecțiile de educație de mediu oferite de Harta Reciclării au fost susținute de peste 4.600 de cadre didactice în fața a 225.000 de elevi din întreaga țară și din Republica Moldova și descărcate de 40.000 de ori.


Caută pe Harta Reciclării puncte de colectare DEEE-uri


Pe platformă găsești peste 18.600 de puncte, de la containere stradale, la ateliere de reparații, centre de donații și magazine second-hand.

Oricine poate adăuga puncte noi sau raporta probleme la cele existente, indiferent dacă are sau nu cont pe platformă.

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2

Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România.

Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Birou Eco, Eco Provocarea, Harta Reciclării, Recicleta și Regenesis.

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Back To Top