skip to Main Content
Despre Uzura Morala Planificată (planned Obsolescence)

Despre uzura morala planificată (planned obsolescence)

Uzura morală planificată, cunoscută mai mult după termenul englezesc „planned obsolescence”, este un tip de politică de design și/sau de marketing prin intermediul căreia durata de viață a unui produs (electrice, electronice, electrocasnice) este scurtată în mod artificial sau limitată la o anumită perioadă. Scopul acestei politici este maximizarea profiturilor prin determinarea cumpărătorilor să înlocuiască anumite produse mai des decât ar fi făcut-o în mod normal. În cele mai multe cazuri, consumatorii nu sunt informați în mod transparent despre durata de viață a produsului achiziționat și se așteaptă ca acesta să reziste mai mult timp. Această practică este cunoscută de aproximativ 100 de ani și a devenit populară în anii ’50, în industria americană a automobilelor.[1]

Impactul uzurii morale planificate este mai mare decât cel financiar, suportat de către consumatori. Scăderea ciclurilor de funcționare a produselor este responsabilă și pentru poluare și pentru consumarea resurselor limitate ale Planetei.[2] Producând mereu obiecte noi, se încalcă grav ierarhia deșeurilor, care ne îndeamnă să reducem consumul, să refolosim obiectele funcționale cât mai mult, să reparăm ceea ce se strică și abia la final să reciclăm. Din cauza uzurii morale planificate se sare direct din etapa de producere și consum în etapa reciclării – și asta în cel mai bun caz, dacă obiectele stricate nu ajung la groapa de gunoi. Acest lucru nu este sustenabil și nici nu corespunde unei economii circulare funcționale.

Pentru a reduce impactul negativ asupra Pământului, este important să recunoaștem obiectele cu o durată de viață scurtată artificial și să refuzăm să le achiziționăm. Nefiind o practică recunoscută de producători, uzura morală planificată este deseori trădată doar de anumite caracteristici ale produselor. Iată câteva lucruri care pot indica faptul că durata de viață a unui obiect a fost redusă „din fabrică” [3]:

  1. Piesele din materiale de calitate slabă, care scad durata de viață a întregului produs: Alegând componente sau materiale de calitate inferioară, în ciuda faptului că există alternative mai bune la prețuri foarte asemănătoare, producătorii se asigură că acestea vor ceda repede și tot produsul va trebui să fie înlocuit. Dacă raportul calitate-preț este unul rezonabil, acest lucru nu se consideră uzură morală planificată. De exemplu, un produs pentru care au fost alese materialele ieftine pentru a ține prețul final redus nu intră în această categorie, dar un produs scump, la care au fost folosite șuruburi ieftine din metal moale, se încadrează.
  2. Împiedicarea sau monopolizarea reparației: Consumatorul poate fi împiedicat să își repare produsele sau obligat să o facă la niște prețuri prohibitive, lucru care îl poate determina să cumpere un produs nou mai repede decât se aștepta. Unele companii aleg să nu pună pe piață piese de schimb, altele aleg să folosească sisteme de închidere sau sigilare a unui produs, care îngreunează sau împiedică accesul la mecanismele din interior în vederea reparării, altele contopesc mai multe piese, în așa fel încât defectarea uneia să necesite automat și înlocuirea celorlalte.[4] De exemplu: Când nu mai dă randament, bateria unei mașini poate fi înlocuită la un preț rezonabil, în 15 minute. Totuși, bateriile anumitor telefoane sunt lipite de ecran, obligând consumatorul să plătească o treime din valoarea telefonului pentru o înlocuire completă.
  3. Crearea percepției de învechire: Din fericire, acest tip de uzură morală poate fi combătută de către consumatori doar prin voință. Multe companii lansează câte un model nou pe an, promițând de fiecare data performanțe mai bune, tentând cu un design nou și mult mai interesant, portretizând produsul lor ca fiind „un must-have al sezonului” sau „cel mai dorit cadou de Crăciun/Paște/Ziua Mamei”. O parte dintre consumatori simt presiunea achiziționării celui mai nou model sau au impresia că acest lucru este obligatoriu, căci modelul lor este deja depășit. În aceste cazuri, consumatorul trebuie să dea dovadă de stăpânire și să își spună că mai bine așteaptă să mai apară 2-3 modele noi, căci și acestea vor fi cu siguranță noi vârfuri tehnologice.
  4. Incompatibilitatea sistemică: Viața produselor încă bune și funcționale poate fi curmată brusc printr-un singur update al sistemului pe care se bazează acestea. Se întâmplă deseori ca softurile noi să nu ruleze pe modele mai vechi de un număr de ani. Acest lucru nu este cauzat mereu de evoluția tehnologică, ci se poate întâmpla și ca urmare a deciziei arbitrare a unui producător. Și invers este posibil: pe noul gadget nu se mai potrivesc accesoriile rămase de la modelul înlocuit, deci trebuie cumpărate unele noi.
  5. Dispariția consumabilelor: Această practică seamănă cu cea de mai sus. Totuși, în loc să se bazeze pe o incompatibilitate de soft, anumiți producători aleg să nu mai fabrice consumabilele pentru un anumit electrocasnic după câțiva ani. Consumatorii ajung să cumpere produse noi, deși cele vechi erau încă bune, pentru că nu mai găsesc cartușe, saci de gunoi, filtre sau alte consumabile asemănătoare.
  6. Durata de viață fixă: Anumite companii includ în obiectele pe care le fabrică o linie de cod sau un cip care determină oprirea permanentă a produsului după un număr fix de utilizări. În acest fel, deși componentele sunt funcționale, consumabilele există și softul este actual, produsul poate refuza oricum să pornească, pentru simplul fapt că și-a atins limita stabilită în fabrică.

Concluzii  

Pentru a vă asigura că produsele pe care intenționați să le achiziționați se vor bucura de o viață lungă, este recomandat să faceți niște cercetări înainte să vă decideți pentru un anumit brand sau un anumit model. Căutați companii sustenabile, citiți recenziile unui produs, nu cedați tentației de a cumpăra un model imediat ce apare, spuneți „NU” presiunii de a avea mereu cel mai nou gadget.

În plus, căutați informații despre durata de viață a produsului declarată de către producător. Companiile oneste nu au nicio problemă în a estima în mod transparent cât se așteaptă să vă țină acel obiect. Verificați dacă există piese de schimb pentru componentele cele mai fragile, cât ar costa să faceți reparații, dacă există service-uri locale, dacă puteți găsi ușor consumabile, etc.

Citiți cu atenție termenii de garanție și durata acesteia. Aflați dacă puteți cumpăra garanție extinsă (dacă puteți, șansele sunt ca produsul să fie de calitate). Lăsați recenzii produselor pe care le-ați achiziționat, fie că ați fost mulțumit, fie că ați fost nemulțumit de ele.

Și nu uitați: Reciclați toate deșeurile de echipamente electrice și electronice care sunt stricate iremediabil! Pe Harta Reciclării găsiți punctele de colectare cele mai apropiate: https://localizare.hartareciclarii.ro/?material=Electrice%20%26%20electronice

 

Surse:

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Planned_obsolescence

[2] https://www.scienceabc.com/innovation/planned-obsolescence-things-built-fail.html

[3] https://www.goclimate.com/blog/planned-obsolescence/

Back To Top