skip to Main Content
Cum Să Aducem Un Impact Pozitiv De Crăciun

Cum să aducem un impact pozitiv de Crăciun

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi și deja în jur au început pregătirile frenetice de Crăciun. Luminițe, târguri, planuri, dar mai ales liste de cadouri!

În cultura daneză, conceptul de Hygge care face referire la starea de bine, are în componență capacitatea de a te bucura de lucrurile simple și conectarea cu cineva drag, ca părți esențiale ale unei vieți împlinite. Iar danezii, se știe, sunt printre cei mai fericiți oameni de pe Pământ!

În acest spirit, vă propunem câteva sugestii care ar putea să vă ajute să vă conectați mai profund cu cei dragi, să vă simțiți mai împliniți și, în același timp, să protejați natura.

1.Reduceți numărul de cadouri.

În loc să cumpărați multe lucruri, încercați să le oferiti celor dragi unul singur. Dacă aveti copii și aceștia au făcut o listă mare către Moș Crăciun, încercați să discutați cu ei dinainte despre ce înseamnă defapt Crăciunul și despre ceea ce și-ar dori cu adevarat, menționând că Moșul are multe cadouri de dus și are loc în sanie doar de câte unul pentru fiecare copil. O sugestie ar fi să ii daruiți o carte, pentru a le încuraja pofta de cunoaștere; iar daca este o carte despre reciclare (cum ar fi “Ursulețul reciclează”, de Alexandra Wadhwani), atunci vă asigurați că „reciclarea creativă este cea mai distractivă”!

Daca știți că cineva își dorește ceva special, mai scump, poate ar fi util să vă grupați cu mai multe persoane pentru un buget comun din partea tuturor.

Sau puteți să oferiți o experiență (o ieșire la masă, la teatru, un zbor cu parapanta ș.a. ).

2. Cumpărați cadouri de la producători locali sau asociații caritabile.

Sunt multe afaceri locale înființate de către oameni foarte talentați sau care susțin persoane aflate în dificultate și care oferă o gamă largă de produse din care puteți alege. Spre exemplu, pe grupul de Facebook Work at Home Moms găsiți o multitudine de creații ale mamelor care lucrează de acasă. Sau, dacă sunteți în București, puteți face o vizită la Magazinul Economiei Sociale. De asemenea, există multe asociații sau centre sociale care pun la dispoziție produse create de copii sau de către persoanele cu nevoi speciale aflate în grijă. Un exemplu ar fi Ana și Copiii.

3. Creați singuri cadourile, din materiale pe care le aveți deja acasă!

Puteți să vă adunați prietenii, familia sau colegii și să faceți un atelier de creație dedicat ornamentelor și cadourilor de Crăciun, în timp ce ascultați colinde în miros de turtă dulce. Un adevarat balsam pentru suflet!

Vă oferim în continuare câteva idei, în funcție de îndemnarea și răbdarea fiecăruia:

  • Ornamente și decorațiuni:

https://www.noidoisibebe.ro/fulgi-de-nea-tutorial/

https://www.youtube.com/watch?v=OC8SoBSMvS4

https://www.youtube.com/watch?v=MQgnA_NZSyM

 

  • Pungi și ambalaje:

https://ro.pinterest.com/pin/686799011905846270/

https://www.apieceofrainbow.com/christmas-gift-wrapping-ideas/

https://www.thatswhatchesaid.net/reindeer-gift-card-holders/

 

  • Variante alternative la bradul de Crăciun:

https://ro.pinterest.com/pin/542754192567396181/

https://www.youtube.com/watch?v=dQxF1rT4pgE

https://www.youtube.com/watch?v=TZAsOQiZMEs

Orice variantă de cadou ați alege, gândiți-vă întotdeauna cum să reduceți, refoloșiți și abia apoi să reciclați, pentru că o lume mai bună se construiește în fiecare zi, împreună, nu doar de Crăciun!

Echipa Harta Reciclării vă urează sărbători fericite și sustenabile!

 

Back To Top