Al 12-lea ceas este campania de conștientizare, lansată de Viitor…
10 pași prin care poți economisi energie electrică
În analiza impactului asupra mediului pe care un produs îl are, se iau în calcul atât materialele din care a fost făcut, cât și procesul prin care a trecut ca să ajungă pe rafturile magazinelor. De la mâncare până la electronice, toate au trecut printr-un proces care a necesitat folosirea energiei electrice. În acest articol îți oferim 10 pași prin care poți economisi energie electrică și astfel să reduci amprenta asupra mediului. O parte dintre metodele propuse de noi, te ajută să faci și economii la factura lunară.
1. Stinge lumina
De câte ori ți s-a întâmplat să pleci de acasă și să uiți lumina aprinsă? Acest lucru a afectat nu doar planeta, ci și factura ta de energie electrică. De exemplu, la birou puteți face un obicei din a închide lumina din încăperile în care nu se află nimeni.
2. Folosește senzori de mișcare
Senzorii de mișcare sunt foarte utili în spațiile potrivite cum ar fi pe scara blocului sau la intrarea în curte. Lumina se stinge automat după un interval de timp stabilit de tine atunci când nimeni nu mai trece prin fața senzorului.
3. Cumpără becuri LED
Acestea te ajută să economisești energia electrică, rezistă mai mult timp și sunt mai sigure pentru sănătatea noastră spre deosebire de un neon, în special pentru sănătatea ochilor prin tipul de lumină pe care îl oferă.
4. Evită risipa alimentară
Risipa alimentară este foarte importantă în economisirea energiei electrice. Atunci când aruncăm la gunoi alimentele, nu aruncăm doar mâncare, ci și toate resursele care au fost folosite pentru a produce acele alimente. De la sol, materie primă, apă, energie electrică, transportul până la magazin și prepararea mâncării, tot acest proces are impact asupra mediului. Aici găsești mai multe sfaturi despre cum poți reduce risipa alimentară.
5. Scoate din priză electronicele atunci când nu le folosești
Știai că poți plăti în plus și 180 lei/an la factura de energie electrică, dacă lași electrocasnicele în priză atunci când nu le folosești? Conform unei companii care activează în domeniul energiei electrice, un aparat în stand-by poate consuma între 40% și 70% din energia pe care ar consuma-o în timpul funcționării. Pentru a reduce pierderea de energie electrică, alege electrocasnice eficiente, din clasa energetică A, și scoate din priză aparatele pe care nu le folosești.
6. Spală rufele sau vasele dacă mașina este plină
Asigură-te că întotdeauna mașina de spălat este plină, nu doar că economisești energie electrică, dar astfel se economisește și apa. Mai mult, cu cât speli la o temperatură mai mică, cu atât se reduce consumul de energie. Dacă este posibil, alege cel mai scurt program de spălare.
7. Menține electronicele într-o stare bună de funcționare
Bine întreținute, aparatele electrice funcționează eficient și nu consumă mai multă energie electrică decât ar trebui.
8. Instalează un termostat pe care îl poți programa
Prin automatizarea procesului de încălzire al casei poți scădea semnificativ factura de încălzire și energie electrică. De exemplu, poți seta termostatul pe o temperatură mai joasă atunci când lipsești de acasă mai multe ore.
9. Folosește scările în locul liftului
Dacă poți face mișcare și poți contribui la un mediu mai sănătos în același timp, de ce nu? Dacă nu ai bagaje, alege scările în locul liftului.
10. Reciclează ambalajele
Știai că prin reciclarea aluminiului se economisește 90% din energia necesară pentru a produce de la zero un alt produs? Atunci când consideri că o doză este doar un deșeu, gândește-te că aceasta se poate întoarce pe raft în doar 6 săptămâni, iar materialul a fost reciclat în proporție de 100% fără să își piardă calitatea și fără să fie folosite materii prime. Prin reciclare materialele devin resurse pentru noi produse, se reduce cantitatea materiilor prime extrase din natură pentru a face produse de la zero, consumul de energie și emisiile de carbon se micșorează, iar deșeurile sunt reduse la minimum. Caută pe https://localizare.hartareciclarii.ro/ cel mai apropiat punct de colectare.
Te așteptăm și în provocarea noastră lunară #Challenge2021 – schimbările mici contează! În fiecare lună îți vom propune un nou obicei prietenos cu mediul. La finalul anului vor fi 12 schimbări mici pentru a avea mai multă grijă pentru Mama Natură și de noi. În luna aprilie te provocăm să economisești energia electrică: stinge becul dintr-o cameră în care nu e nimeni, alege becuri economice și scoate din priză electronicele pe care nu le folosești.
Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:
Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, o organizație non-profit înființată în 2006, cu experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu.
Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Birou Eco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys, Pod cu Pod luminezi o casă.
Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:
Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi a Sistemului Coca-Cola în România.
Viitor Plus este o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Birou Eco, Eco Provocarea, Harta Reciclării, Recicleta și Regenesis.