fbpx
skip to Main Content
Cum Să Reduci Consumul De Plastic

Cum să reduci consumul de plastic – partea II

„Life in plastic, is fantastic!” spune un vechi cântec. Deși astăzi pare de necrezut, este adevărat că plasticul s-a bucurat de o lungă perioadă de glorie, după ce a fost inventat în anul 1907. Acest material versatil putea să ia o mulțime de forme, să îndeplinească foarte multe nevoi, fapt care l-a transformat de-a lungul secolului 20 în ceva omniprezent. Totuși, spre sfârșitul anilor ’90, au început să apară primele voci îngrijorate, care atenționau asupra pericolului pe care îl reprezintă acest material pentru mediu. Din păcate, până la acel moment plasticul luase atât de mult avânt încât era peste tot. În acest articol îți vom oferi câteva alternative sustenabile și cum să reduci consumul de plastic.

„Life in plastic, not fantastic!” spune un hashtag actual de pe Instagram. Între timp lumea a ajuns la concluzia asta și face eforturi pentru a reduce consumul de plastic. Mulți se lovesc însă de faptul că nu știu cu ce să înlocuiască anumite obiecte de plastic. Într-un articol precedent, am prezentat 8 alternative reutilizabile cu care să înlocuiți ușor anumite obiecte de plastic de unică folosință. Să spunem că acela a fost nivelul pentru începători. Astăzi trecem la următoarea etapă: vorbim despre alte 8 alternative la plastic, poate mai puțin cunoscute.

Cum RECICLEZI plasticul?

 

Cum să reduci consumul de plastic?

luffa

  • Lufa

Lufa este o specie de castravete, care se transformă după uscare într-o alternativă perfectă pentru bureții de vase și de corp din plastic. Este 100% naturală și biodegradabilă într-o perioadă scurtă.

  • Hârtia cerată

În ciuda denumirii oficiale, de fapt e impropriu să o numim hârtie, căci este vorba de cele mai multe ori despre șervete de bumbac, îmbibate cu ceară de albine sau cu ceară de plante (varianta vegană). Întreținute cum trebuie, rezistă un an și sunt un înlocuitor perfect pentru folia alimentară.

  • Săpunul de vase

În locul detergentului de vase ambalat în recipiente de plastic, puteți alege un săpun de vase, ambalat în hârtie. E mult mai eco și se consumă și mult mai greu! Merită încercat!

  • Nucile de săpun

Pe cât de surprinzător, pe atât de interesant este faptul că natura ne oferă soluții pentru orice. Da… chiar și pentru a înlocui detergentul de rufe (dar și alte soluții de curățare din casă). Nucile de săpun sunt fructe ale arborelui Sapindus mukoross, funcționează fix ca niște capsule de detergent, dar fără a fi învelite în microplastic dăunător. În plus, sunt hipoalergenice.

  • Periuța de bambus

Și cel mai ecologic om tot trebuie să se spele pe dinți, nu? Recomandarea oficială este să ne schimbăm periuța de dinți la fiecare 3 luni, deci să folosim cam 4 periuțe pe an. Nu pare mult, dar înmulțit cu persoanele de pe planetă și cu durata de viață medie, ajungem la o cifră imensă. În plus, prima ta periuță de dinți din plastic are șanse să mai existe pe fundul unei gropi de gunoi și în momentul în care învață să se spele pe dinți stră-stră-stră-strănepoții tăi. Noroc că există periuțe de dinți din bambus!

  • Tabletele de spălat pe dinți/pasta de dinți la borcan

O alternativă despre care nu știu încă foarte mulți oameni sunt tabletele de spălat pe dinți – înlocuitoarele fără ambalaj de plastic ale pastei de dinți la tub. O altă variantă sunt pastele de dinți la borcan – există firme românești care au chiar și servicii de colectare și reutilizare a acestor borcane!

  • Dischetele demachiante reutilizabile

Poate vă întrebați de ce apar pe această listă, căci și dischetele de unică folosință sunt tot biodegradabile (majoritatea). Așa este, dar de cele mai multe ori vin ambalate în plastic! De aceea, apelând la dischetele demachiante reutilizabile, veți scăpa de încă un plastic nereciclabil și inutil din viața voastră și, bonus, veți alege și niște obiecte reutilizabile din bumbac, în locul unor de unică folosință! Reduce, reuse, recycle – le-am bifat pe toate!

  • Șamponul și balsamul solide

Dacă înlocuirea gelului de duș cu săpunul solid este ceva de la sine înțeles în drumul către o viață less waste, șamponul solid și balsamul solid sunt un pas mai greu de făcut. Este adevărat, nu toate tipurile de păr se împacă foarte bine cu această alternativă, dar produsele pentru păr fără ambalaj de plastic sunt ceva ce ați putea cel puțin să luați în considerare.


Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2


Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu.

Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Birou Eco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys, Pod cu Pod luminezi o casă.

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/Plastic

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sapindus_mukorossi

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

 

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2022 Viitor Plus.

Back To Top