fbpx
skip to Main Content
Iulie Fără Plastic

Iulie Fără Plastic

„Plastic Free July” (Iulie Fără Plastic) este o inițiativă care a luat naștere undeva în vestul Australiei în 2011. O mică echipă de activiști coordonată de Rebecca Prince-Ruiz și-au propus în iulie 2011 să nu utilizeze niciun fel de obiect de unică folosință din plastic. Demersul a avut ca scop atragerea atenției asupra pericolului reprezentant de acest material pentru natură.

Astăzi, Iulie Fără Plastic s-a transformat într-o mișcare globală și într-o provocare pentru milioane de oameni care încearcă să facă – zi de zi – alegeri mai sustenabile.

Ne-am alăturat și noi acestei campanii și vă provocăm să o faceți și voi!

Vom veni cu sfaturi pentru a reduce consumul de plastic, mai ales din cel de unică folosință și cel nereciclabil. Vă vom prezenta alternative și vom încerca să vă răspundem la întrebări și să venim cu soluții. Știm că nu este ușor să spui NU plasticului, mai ales atunci când acesta ne asaltează din toate direcțiile. Puțină planificare, răbdare și motivație vom reuși să cumpărăm cât mai puțin plastic.

O resursă utilă este ierarhia deșeurilor: Redu, Refolosește, Reciclează! (și Repară, Refuză, Recuperează!)

Primul lucru pe care trebuie să îl facem atunci când suntem puși în fața unui obiect de unică folosință este să ne întrebăm dacă avem cum să reducem cantitatea pe care o cumpărăm sau o utilizăm. De exemplu, știm cu toții caserolele de plastic cu roșii, pe care le găsim în fiecare supermarket. Data viitoare când cumpărăm roșii, le putem lua vrac, în săculețe reutilizabile. În felul acesta, reducem cantitatea de plastic.

Apoi, putem încerca să înlocuim obiectele de unică folosință cu unele reutilizabile. Cum ar fi să ne luăm mereu la noi o sacoșă de pânză, pentru a evita să mai cumpărăm sacoșe de plastic? Sau să avem săculețe pentru legume și fructe și sticle reutilizabile?

Reciclarea este importantă

Este important să nu uităm nici să reciclăm. Suntem conștienți că infrastructura nu este mereu prietenoasă. Nu toată lumea știe unde sunt punctele de colectare sau care sunt regulile de colectare corectă, dar toate aceste informații se găsesc pe Harta Reciclării!

Cum ar fi ca luna aceasta să refuzăm paiele de plastic și paharele de unică folosință? Totodată, am putea repara lucrurile stricate sau măcar să recuperăm părțile și componentele care mai pot fi folosite.

Cum RECICLEZI plasticul?

Urmăriți-ne pe pagina noastră de Instagram și pe profilul nostru de Facebook! Împreună facem #IulieFaraPlastic!

Pentru mai multe informații utile despre protejarea mediului, te așteptăm și pe:

Iconita Instagram 2


Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, o organizație non-profit înființată în 2006, cu o experiență în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu.

Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Birou Eco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys, Pod cu Pod luminezi o casă.

Surse:

https://www.plasticfreejuly.org/  

Photo by Daniel Romero on Unsplash

NEWSLETTER

Introduceți aici adresa de email pentru a vă abona la lista de noutăți Harta Reciclarii

 

Prin abonare vă exprimați acordul de a primi informații despre Harta Reciclării și programele Viitor Plus.

Copyright © 2022 Viitor Plus.

Back To Top